Stroe: „PNL a majorat pensiile când a fost la guvernare”. Ce transmite celor din PSD

0
Publicat:

Purtătorul de cuvânt al PNL a venit cu o replică pentru PSD, amintindu-le acestora că liberalii au mărit pensiile de mai multe ori în ultimii trei ani, iar acum vor o creștere aproape de rata inflației.

Ionuț Stroe vine cu replica pentru PSD FOTO Inquam Photos

În anii în care a fost la guvernare, Partidul Național Liberal a fost consecvent în demersurile făcute pentru a sprijini pensionarii. Guvernul condus de PNL a crescut pensiile atât la 1 septembrie 2020, când punctul de pensie a crescut cu 14% (de la 1.265 lei la 1.442 lei), cât și la 1 ianuarie 2022, când a fost majorat punctul de pensie cu 10% (de la 1.442 lei la 1.586 lei)”, a precizat purtătorul de cuvânt al PNL. 

Ionuț Stroe a amintit și alte măsuri liberale. „Totodată, pentru a veni în sprijinul pensionarilor afectați de creșterile de prețuri, guvernul condus de premierul liberal Nicolae Ciucă a acordat un sprijin financiar în luna ianuarie celor cu pensii mai mici sau egale cu 1600 de lei. Iar, în luna iulie, pensionarii cu venituri mai mici sau egale cu 2000 de lei au primit un alt sprijin financiar în valoare de 700 de lei”, a completat deputatul PNL.

În continuare, PNL consideră că pensiile trebuie să crească și căutăm soluțiile prin care această majorare să fie cât mai aproape de rata inflației, ținând cont și de limita în care poate fi sustenabilă de la bugetul de stat. Atât președintele Klaus Iohannis, cât și premierul Nicolae Ciucă au spus foarte clar că pensionarii din România nu pot și nu trebuie să suporte efectele inflației. PNL a majorat pensiile când a fost la guvernare și o va face și începând cu anul viitor”, a fost promisiunea liberalului.

PNL, atac la PNL și Iohannis

PSD susține că e singura formațiune care a luptat „întotdeauna” pentru creșterea pensiilor românilor, în timp ce liderii Dreptei o consideră „o povară, care merită purtată doar în preajma campaniilor electorale”.

  „PSD este singurul partid care s-a luptat întotdeauna pentru creșterea pensiilor românilor. În schimb, liderii Dreptei consideră creșterea pensiilor o povară, care merită purtată doar în preajma campaniilor electorale. Astăzi, PSD continuă să se lupte pentru ca toți cei care au muncit o viață să aibă pensii decente, care să-i protejeze în fața creșterilor de prețuri. O creștere sustenabilă și corectă”, au scris social-democrații pe Facebook.   

 „Nu cred că ar fi crescut pensiile anul acesta, dacă Partidul Social-Democrat nu ar fi intrat la guvernare. Nu am nicio reținere să îi reamintesc domnului Președinte Klaus Iohannis că atunci când era domnul Cîțu prim-ministru, domnia sa spunea că nu sunt bani pentru a crește pensiile și trebuie să calculăm foarte bine și nu aveam nici criză energetică, nici război în Ucraina”, a afirmat Marcel Ciolacu.   

Social-democrații au mai arătat că pensiile au avut o creștere medie de 7% în decursul a doi ani, 14% în 2020 și 0% în 2021. 

Pentru prima dată, PSD a arătat cu degetul și înspre Klaus Iohannis, văzut drept unul dintre artizanii necreșterii pensiilor în anii trecuți, alături de Florin Cîțu și Ludovic Orban.

Mai multe pentru tine:
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume