Steinmeier: Trebuie identificată o soluţie care să permită progrese în aderarea la Schengen

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul german de externe, Frank-Walter Steinmeier FOTO Adevărul

Klaus Iohannis l-a primit luni, la Cotroceni, pe ministrul de Externe al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, aflat in vizită oficială în România. Printre altele, Steinmeier a subliniat că trebuie identificată o soluţie care să permită progrese în realizarea aderării României la Schengen.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, în cadrul discuţiilor, au fost trecute în revistă stadiul şi perspectivele relaţiilor româno-germane, de ambele părţi fiind remarcată dinamica accentuată, din ultima perioadă, a vizitelor bilaterale la cel mai înalt nivel, dovadă a caracterului privilegiat al relaţiilor româno-germane. 

„Preşedintele României a arătat că Germania continuă să fie cel mai important partener comercial al ţării noastre şi a pledat pentru atragerea de noi investitori, subliniind reuşitele unor mari companii germane în România“, se mai arată în comunicat. 

Cu prilejul întâlnirii, au fost abordate şi teme de actualitate de pe agenda europeană, în mod deosebit situaţia ţărilor din vecinătatea estică. „Domnul Preşedinte Klaus Iohannis a reafirmat susţinerea parcursului european al Republicii Moldova. Ministrul german a mentionat că şi Berlinul acordă aceeaşi importanţă menţinerii orientării proeuropene a acestui stat. Cei doi interlocutori au discutat şi despre evoluţiile preocupante din Ucraina, precum şi despre situaţia din statele Balcanilor de Vest“, se mai arată în comunicat.

În privinţa aderării României la spaţiul Schengen, oficialul german a subliniat că trebuie identificată o soluţie care să permită progrese în realizarea acestui obiectiv.

În cursul după-amiezii, Preşedintele României se va afla la Sibiu, unde  Frank-Walter Steinmeier va primi titlul de cetăţean de onoare al oraşului.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!