Senatorii vor dublarea sau triplarea ajutorului social pentru tinerii ieşiţi din centrele de plasament

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatorii din Comisia de muncă au votat, marţi, în unanimitate o iniţiativă legislativă prin care persoanele carere provin din sistemul de protecţie specială să beneficieze de o majorare cu 100% a cuantumului ajutorului social, iar în anumite cazuri cu 200%.

Proiectul de lege iniţiat de senatorul Donţu Ovidiu vrea ca persoanele singure care provin din sistemul de protecţie specială (centrele de plasament) să beneficieze, până la împlinirea vârstei de 26 de ani, de o majorare cu 100% a cuantumului ajutorului social primit de la Primăria localităţii unde aceştia îşi au domiciliul sau reşedinţa şi pentru care trebuie să presteze, la solicitarea primarului, diferite munci de interes local. „Proiectul de lege privind venitul minim garantat a trecut în unanimitate“, a declarat senatorul PNL Vasilica Miron. 

Categoria la care se referă proiectul de lege sunt adolescenţii orfani din centrele de plasament, care după ce împlinesc 18 ani, sunt externaţi din instituţiile sociale pentru a se reintegra în familiile lor sau în societate. „În cazul în care aceste persoane sunt fără domiciliu sau reşedinţă şi fără locuinţă, majorarea cuantumului ajutorului social este de 200%“, se mai arată în proiectul de lege.

 „Consider că este o măsură de protecţie socială necesară asigurării unei sume de bani, puţin mai mare, prin pârghia venitului minim garantat, în mod excepţional, până la împlinirea vârstei de 26 de ani. Tinerii peste 18 ani care ies din sistemele de protecţie găsesc în viaţa reală multe obstacole iar piaţa muncii nu le oferă foarte  multe perspective. Devin, astfel, una dintre categoriile de populaţie aflate în situaţie cu risc sporit pentru care măsurile întreprinse sunt, uneori, ineficiente“, se arată în expunerea de motive a senatorului Donţu.

Condiţiile pentru acordarea ajutorului social 

Iniţiativa lui Donţu nu a apucat încă să fie discutată înainte de vacanţa parlamentară, cu toate că termenul pentru aviz era 15 decembrie. Senatorul Marinică Dincă preciza în decembrie că acest proiect de lege va fi dezbătut odată cu reluarea lucrărilor Parlamentului şi cel mai probabil o să treacă.

Se vor bucura de dublarea sau triplarea ajutorului social şi acele persoane provenite din sistemul de protecţie socială care îşi continuă studiile liceale sau universitare în formă de învăţământ de zi, fără a fi nevoite să presteze o muncă în interes local, la solicitarea primarului, aşa cum se întâmplă în cazul celorlalţi care beneficiază de ajutor social.  

Iniţiativa legislativă face parte dintr-un pachet mai mare de proiecte cu impact social depuse în luna decembrie. Odată cu ieşirea de la guvernare, parlamentarii PSD şi UNPR au dat drumul robinetului cu pomeni electorale, fără să-i mai intereseze de impactul devastator pe care l-ar avea asupra bugetului de stat. 

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete