Ședințe cruciale la PSD și PNL pentru o decizia de comasare a alegerilor. Social-democrații înclină spre varianta europarlamentare-locale

0
Publicat:

PSD și PNL au ședințe ale conducerilor în format extins pe tema luării unei decizii privind comasarea sau nu a unor alegeri din 2024. Deși inițial reticenți, cei social-democrații ar putea accepta varianta europarlamentare cu locale, potrivit informațiilor „Adevărul”.

Șefii PSD și PNL FOTO Inquam Photos

În cazul PSD, de la ora 10 este ai întâi reuniunea grupurilor parlamentare ale formațiunii, pentru ca de la ora 12.00 să fie Consiliul Politic Național. În acest ultim for va fi dat și un vot privind raportarea PSD la comasarea alegerilor. Marți, Marcel Ciolacu i-a consultat pe liderii de organizații pe tema comasării, iar ideea generală a fost că pentru ei nu ar fi un impediment. Surse social-democrate au punctat pentru „Adevărul” că în cazul în care în partid e dat semnalul pentru acceptarea comasării, varianta dezirabilă e cea a europarlamentarelor cu localele.

În cazul liberalilor, începând cu ora 11 areloc ședința Biroului Politic Național, iar de la ora 16, are loc ședința grupurilor reunite PNL. Prina reuniune este cea importantă pentru tema alegerilor, prezența fiind fizică și obligatorie, conform surselor „Adevărul”. De altfel, PNL e partidul care a insistat pentru comasarea unui rând de alegeri.

Potrivit informațiilor „Adevărul”, PNL e partidul cel mai câștigat din această mutare, pentru că la locale primarii au o mobilizare foarte bună, în condițiile în care ulterior pierdeau din interes. La PSD, care are o garnitură și mai consistentă de primari, edilii reușeau să se mențină pe poziții și să mobilizeze electoratul. Însă de această dată, confruntați cu problema procentelor electorale care tot scad, varianta comasării e o opțiune de maximizare a șanselor pentru ambele formațiuni.

Modificări de acte normative

Cert e că partidele trebuie să decidă rapid ce vor, pentru că la nivel legislativ trebuie să facă unele modificări, ca să poată justifica de ce aleg pe cei din teritoriu cu mai bine de trei luni înainte de terminarea mandatului. Un prim act normativ de modificat e Codul Administrativ, ordonanță de urgență unde e prevăzută durata mandatelor primarilor, consilierilor și șefilor de CJ.

Partidele Opoziției, atât USR, cât și AUR, au anunțat că vor ataca la CCR o eventuală comasare a unor alegeri.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut