Ruşanu a criticat dur FMI la începutul discuţiei despre bugetul de stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Comisiei de buget din Camera Deputaţiilor, liberalul Dan Radu Ruşanu, a criticat dur FMI pentru măsurile de privatizare propuse şi pentru cum s-a derulat precedentul acord, în replică şeful misiunii FMI, Erik de Vrijer, afirmând că acuzele sunt fără temei şi a cerut ieşirea presei.

"Noi am mai facut privatizări, să nu spun sub presiunea, sun influenţa instituţiilor financiare internaţionale, care ne arată că nu au fost deloc avantajoase. Cu toate că se ştie ca statul este cel mai prost administrator, noi am făcut privatizări, dar nu s-au făcut investiţiile promise (...) la gaz, de exemplu, unde avem Gaz de France şi E.ON Gaz, nu s-au făcut investiţiile promise. Serviciile sunt la fel de proaste ca înainte, când erau la stat, pentru că aceste companii au sacrificat investiţiile şi calitatea serviciilor pentru profituri, şi au obţinut profituri cu două cifre (...) Am înlocuit monopolul de stat cu cel privat (...) Ca o ironie, acest monopol este al unor companii cu capital de stat, Gaz de France, E.ON...", a spus Dan Radu Ruşanu la începutul discuţiilor cu delegaţia FMI.
El a continuat să critice instituţia financiară internaţională pentru programul derulat începând cu 2009, arătând că s-a făcut o "greşeală enormă" în cadrul înţelegerii din urmă cu patru ani.


"Orice student la economie ştie că într-o perioadă de criză nu se cresc impozitele şi taxele. Creşterea TVA la 24% şi tăierea salariilor cu 25% nu puteau aduce creştere economică. Aceste măsuri nu au fost impuse de FMI, dar, citez: Au fost acceptate de noi", a completat Ruşanu.


Vicepreşedintele PNL a mai spus că limitările bugetare impuse de instituţiile financiare internaţionale pentru acest an nu sunt menite să readucă creşterea economică în România, afirmând că ajustarea deficitului faţă de 2012 este mult prea mare pentru condiţiile economice actuale.


Pptrivit proiectului de buget pentru acest an aprobat recent de Guvern, veniturile la bugetul general consolidat sunt estimate la 209,2 miliarde de lei, iar cheltuielile la 222,6 miliarde de lei, deficitul urmând să scadă la 2,1% din PIB.
În replică, şeful misiunii de evaluare a FMI, Erik de Vrijer, vizibil iritat de acest debut al discuţiilor, a apreciat că afirmaţiile lui Ruşanu sunt false, iar pentru ca întâlnirea să poată continua constructiv a cerut să se desfăşoare în absenţa presei.
"Înţeleg că aveţi motivele dumneavoastră de a spune aceste lucruri, care sunt afirmaţii lipsite de temei (...) Eu ştiam că participăm la o întâlnire fără presă. Dacă vreţi să avem un schimb de opinii constructiv, aş dori să continuăm discuţia fără reprezentanţii media", a spus de Vrijer.
După afirmaţiile şefului misiunii FMI, care a sugerat că Ruşanu nu doreşte decât o mediatizare fără temei, preşedintele Comisiei şi-a întrebat colegii dacă sunt de acord ca discuţiile să continue în lipsa presei şi a decis fără vot să evacueze reprezentanţii media.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică