România și Bulgaria continuă cooperarea pentru aderarea la Schengen. Iohannis, discuție cu omologul bulgar

0
Publicat:

Președintele României a purtat o convorbire telefonică cu omologul bulgar, președintele Rumen Radev. Cei doi șefi de stat au convenit să continue cooperarea strânsă în vederea atingerii obiectivului comun al aderării la spațiul Schengen.

Klaus Iohannis a avut o convorbire telefonică cu Rumen Radev FOTO: Inquam Photos

„Discuția a vizat preponderent subiectul aderării celor două state la spațiul Schengen și modalitățile de depășire a blocajului înregistrat la Consiliul Justiție și Afaceri Interne din decembrie anul trecut. Cei doi președinți au reconfirmat hotărârea fermă a ambelor părți de a continua cooperarea strânsă în vederea atingerii obiectivului comun al aderării la spațiul Schengen în anul 2023. Președintele României și Președintele Bulgariei au agreat necesitatea menținerii active a subiectului la nivel european, în vederea facilitării unei decizii pozitive în cursul acestui an”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

Cei doi președinți și-au exprimat „deschiderea pentru aprofundarea cooperării în planul afacerilor interne, în vederea identificării de soluții în plan european pentru continuarea combaterii migrației ilegale și protejarea eficientă a frontierelor externe ale Uniunii Europene”.

În timpul discuției șefii de stat au abordat și aspecte legate de progresele în avansarea proiectelor de interconectare între cele două țări.

Iohannis, împotriva decuplării de Bulgaria

Președintele României a susținut în luna decembrie că posibilitatea decuplării de Bulgaria pentru aderarea României la Schengen nu este o soluție, ci e o variantă „de ultimă instanță”, pe care echipa sa nu o caută.

Pur teoretic, chestiunea cu votul olandez are două soluții. Fie Olanda își schimbă opțiunea, fie va fi vot separat. Personal cred că intrarea împreună în Schengen e mai bună, e de preferat. Imaginați-vă dacă Bulgaria, care nu e o mare forță europeană, ar rămâne singură în fața valului migrator. Noi căutăm varianta să intrăm împreună cu Bulgaria. Procedurile la Bruxelles sunt foarte complexe și permit foarte multe abordări. Ce a pregătit ministrul de Interne nu era decuplare, ci decalare. Adică termenii să fie decalați”, a afirmat șeful statului. 

Vă reamintim că România și Bulgaria sunt luate „la pachet” în ceea ce privește aderarea la spațiul Schengen. Acest lucru a fost posibil pentru că lor de fiecare dată a fost analizat la comun, precum și gestionarea în colaborare a frontierelor. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim