România are 3 spitale pentru arși în construcție. Rogobete: „Cei care s-au plimbat pe la minister, sunt cei care acuză astăzi”

0
Publicat:

Trei spitale pentru pacienții cu arsuri grave se află în construcție, explică ministrul Alexandru Rogobete la interviurile „Adevărul”. 

FOTO Facebook

Întrebat câte paturi pentru mari arși are România în prezent, ministrul a precizat, la interviurile „Adevărul”, că „în momentul acesta avem 35 de paturi care pot trata pacienți cu arsuri”. El atrage însă atenția că în cazul pacienților cu arsuri grave a decis în ultimele luni ca aceștia să fie transferați în străinătate: 

„Dar de la un anumit procent al suprafeței corporale arse sau dacă pacientul prezintă o serie de alte complicații asociate acestui fenomen clinic, medical, eu am decis începând din iunie să transfer toți pacienții în Europa. Pentru că astăzi România nu are niciun centru de arși grav, așa cum ar trebui el să fie”, subliniază Alexandru Rogobete. 

Ministrul a evidențiat că lipsa spitalelor de mari arși în România este speculat politic, arătând că, de fapt, țara noastră are 3 spitale în construcție:

„Văd multe persoane care comentează, mă refer aici la politicieni, persoane din mediul politic care comentează că au trecut 10 ani și că nu avem spitale de arși. Eu spun, așa este, nu avem, dar nu pot să nu evidențiez un fenomen important, și anume, construcția celor trei spitale de arși în România a început în anul 2022”.

Primul spital de mari arși va fi finalizat la sfârșitul anului, în decembrie, urmând ca, până la finalul anului viitor să fie terminată construcția în cazul altor două spitale, între care și unul pentru copii: 

„Cei care s-au plimbat pe la Ministerul Sănătății până atunci, sunt cei foarte vocali astăzi, care acuză statul român că nu a fost în stare să facă spitale de arși. Mie mi-e greu să înțeleg, poate că așa e politica, dar mie mi-e greu să înțeleg cum cineva care a fost pe acolo spune public că România n-a fost în stare. Eu aș spune că n-a fost persoana sau persoanele respective în stare. Pentru că România, din 2022 începând, construiește spitale noi. Acum, când vorbim, în țara asta se află 20 de șantiere de spitale noi în derulare. Patru din ele vor fi finalizate anul acesta. România construiește spitale noi. Problema nu e România. Problema e cine coordonează aceste proiecte. Spitalul de la Timișoara, primul spital de arși grav din România, va fi finalizat anul acesta în decembrie și va fi dat în folosință probabil în prima parte a anului viitor. Al doilea spital de arși grav din România va fi finalizat anul viitor în primăvară, la Târgu Mureș. Și primul spital de arși grav pentru copii va fi finalizat la finalul anului viitor”, mai spune ministrul.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”