Reacția ministrului Cseke Attila după retragerea PSD din coaliție: „Când doi se ceartă, al treilea câştigă. Al treilea, în cazul nostru, este AUR”
0Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat luni, 20 aprilie, că UDMR este interesată „într-o stabilitate politică, care este foarte importantă în contextul intern şi internaţional în care se află România”.
„Noi suntem interesaţi într-o stabilitate politică, care este foarte importantă în contextul intern şi internaţional în care se află România, pentru că sunt şi există provocări în continuare şi vor exista noi provocări. (...) Pe de altă parte, când doi se ceartă, al treilea câştigă. Dacă PSD şi PNL şi PNL şi PSD au dispute, va câştiga al treilea, care al treilea, în cazul nostru, este AUR.
Noi nu ne dorim ca AUR să câştige prestanţă şi importanţă pe eşichierul politic intern românesc. Nu ne dorim ca AUR să devină în Parlament o forţă politică mai importantă decât este astăzi”, a spus Cseke Attila în cadrul unui eveniment organizat în Hunedoara, cu ocazia inaugurării celei de-a 65-a creşe construită, la nivel naţional, în cadrul Programului guvernamental „Sfânta Ana”, scrie Agerpres.
De asemenea, ministrul a adăugat că responsabilitatea partidelor care se află acum în coaliţia guvernamentală de a găsi soluţii la actuala situaţie politică.
„Nu sunt magician să vă spun ce soluţii există de azi, de mâine, după joi şi aşa mai departe. Dar vor trebui găsite soluţii, pentru că altfel, în orice altă variantă, de câştigat va avea AUR. Ceea ce nu cred că este interesul nici al PSD-ului, nici al PNL-ului, nici al USR-ului şi nici al nostru, al UDMR-ului.
Astfel încât aceste patru formaţiuni vor trebui să se aşeze la masă şi să găsească o soluţie, astfel încât această coaliţie să meargă mai departe într-o formulă sau alta, dar trebuie să meargă mai departe. Altfel, încă odată, va câştiga al treilea, care va fi AUR”, a concluzionat Cseke Attila.
Bolojan: „Am luat act de decizia complet greșită și iresponsabilă a PSD față de România”
Declarațiile vin în contextul în care social-democrații au decis, cu o majoritate covârșitoare de 97,7% din voturi, să își retragă sprijinul politic pentru premierul Ilie Bolojan.
În acest scenariu, Guvernul ar intra într-o perioadă de interimat, iar structura sa ar fi modificată semnificativ, în timp ce opoziția ar putea iniția o moțiune de cenzură în Parlament.
Ulterior, Ilie Bolojan a transmis că a luat act de decizia complet greşită şi iresponsabilă a PSD faţă de România, nu faţă de o persoană.
„Am luat act de decizia complet greșită și iresponsabilă a PSD față de România, nu față de o persoană. De ce spun asta? În vara anului trecut, într-o situație complicată pentru România, am format o coaliție pe baza unui program de redresare care se baza pe trei elemente: să facem ordine în finanțele țării, pe buna guvernare și pe respectul față de cetățeni.
Ceea ce vedem astăzi înseamnă periclitarea finanțelor țării noastre, înseamnă aruncarea în aer a guvernării, totul făcut într-o lipsă de total respect față de cetățenii țării noastre. În toată această perioadă, toate deciziile care au fost luate au fost conform programului de guvernare, au fost asumate de către toate partidele și este total anormal să încerci să fii doar parte la decizie, dar să fugi în totalitate cu lașitate de răspunderea deciziilor pe care le ai.
Și sunt câteva lucruri care în toată această perioadă nu au fost negociabile și nu cred că trebuie să fie negociabile nici în perioada următoare, pentru că este singura condiție pentru a crea condiții pentru dezvoltare pentru cetățenii țării noastre, să reducem risipa, să facem un stat mai eficient, să susținem investițiile prin atragerea fondurilor europene, și să guvernăm corect și cinstit pentru cetățenii țării noastre”, a spus Ilie Bolojan.