Reacția Anei Birchall la planul AUR cu apartamentele ieftine: „Victime sunt miile de români înșelați de un contract suspect”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ana Birchall, fostă ministră a Justiției, a vorbit miercuri, 24 iulie, într-o postare făcută pe Facebook despre planul cu care președintele AUR, George Simion, vrea să obțină voturile alegătorilor români. Liderul AUR s-a angajat să le dea românilor locuințe ieftine.

Ana Birchall va candida la alegerile prezidențiale din acest an. Foto Facebook

Fosta ministră a Justiției a enumerat în postarea cu pricina trei „lucruri flagrante în neregulă” cu „Planul Simion”, precum colectarea datelor personale de „cineva care nu are niciun drept să o facă”.  

„Ne-am întors la sălbăticia anilor '90? Eu zic că da. 

Sub ochii larg închiși ai clanului de la putere se desfășoară o infracțiune de proporții: Planul Simion. Victime sunt miile de români înșelați de un contract suspect care promite case în schimbul datelor personale. 

Bieții oameni nu au de unde să știe chichițe legale, dar nici nu ar trebui să le știe. De aceea avem stat, de aceea avem Parchet și Poliție. 

De ce nu îi protejează instituțiile statului? 

Sunt 3 lucruri flagrante în neregulă cu planul Simion: 

1. Se colectează date personale (nume, CNP, nr. telefon) de cineva care nu are niciun drept să o facă, în baza unei posibile viitoare funcții de președinte al României. 

2. Președintele României nu se ocupă cu șantierele, repartizarea și creditarea apartamentelor. Deci promisiunea miroase a Caritas. Și numai numele acesta ar trebui să ne dea fiori. 

3. Datele personale ale oamenilor, strânse în numele lui Simion, vor fi transferate instituției Administrației Prezidențiale, într-un scop care nu ține de această autoritate. Ultra ilegal”, se arată în postarea făcută de Ana Birchall. 

 „Folosește românii pe post de furaj electoral”

Ba mai mult, conform fostului ministru al Justiției care a anunțat în iunie 2024 că va candida ca independent la alegerile prezidențiale, „același model de troc” a fost pus în aplicare și la Caravana Sănătății AUR. 

Același model de troc: noi îți vindem iluzii, tu ne dai datele personale, s-a aplicat la Caravana Sănătății AUR. Ce s-a întâmplat cu dosarul penal deschis celor 4 lideri AUR pentru „coruperea alegătorilor”? Îl țineți îngropat, până după alegeri, la Parchetul Slobozia, nu-i așa? 

Mă întorc la Caritas, cel mai mare scandal de corupție al anilor '90, făcut cu girul autorităților statului. Între 2 și 8 milioane de păgubiți, români care au crezut că atunci când statul tace, când poliția stă la coadă cu tine, la ghișeu, înseamnă că totul e legal. 

Mai e ceva important. Dacă atunci, în haosul anilor '90, te așteptai ca presa să nu știe de unde să apuce subiectul, acum, nu mai există nicio scuză. Nu explică oamenilor că sunt înșelați, nu cer părerea unor juriști, ci preferă senzaționalismul isteric care servește unui singur scop: propulsarea în turul 2 al candidatului AUR, singurul scenariu în care oricare dintre candidații neatinși de extremism câștigă la pas președinția României. 

Un calcul ticălos, care folosește românii pe post de furaj electoral. 

Rușine!”, a mai precizat fosta ministră a Justiției. 

Amintim faptul că liderul PNL Iași, Alexandru Muraru, a depus joi, 25 iulie, plângere penală împotriva lui George Simion. Deputatul Muraru îl acuză pe liderul AUR de „înșelăciune”.  

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat