Raluca Turcan îl atacă pe Marcel Ciolacu: „Toată România plătește acum factura”

0
0
Publicat:

Deputata PNL Raluca Turcan l-a criticat dur, joi, pe fostul premier Marcel Ciolacu, pe care îl acuză că, în ultimii doi ani, „a împovărat România cu aproape 300 de miliarde de lei în plus”. Într-o postare pe Facebook, Turcan susține că fiecare român a fost îndatorat „cu peste 3.000 de euro, de la nou-născut până la pensionar”.

Deputata PNL Raluca Turcan l-a criticat dur pe Marcel Ciolacu. FOTO: Facebook

„Toată România plătește acum factura intitulată «Marcel Ciolacu». Incredibil fariseismul lui Marcel Ciolacu când dă lecții despre ce trebuie făcut acum în România. În doar doi ani, Marcel Ciolacu a reușit performanța de a împovăra România cu aproape 300 de miliarde de lei în plus (în iunie 2023, datoria publică a României era de 731 de miliarde de lei, în mai 2025 ajunsese la 1.013 miliarde de lei). Asta înseamnă că fiecare român a fost îndatorat cu peste 3.000 de euro - de la nou-născut până la pensionar. Și nu vă imaginați că au crescut datoriile României pentru că s-ar fi dat banii către Ministerul Culturii”, a scris Turcan.

Ea a adăugat că Marcel Ciolacu „le-a oferit tuturor cadouri otrăvite: de la risipa motivată electoral, la instrumentări de linșaje pentru cei incomozi”.

„După alegeri, România s-a trezit campioană europeană la deficit bugetar și fruntașă la datorie publică. Dar cetățenii nu au votat niciodată pentru un deficit de 10%, și nici Parlamentul nu a fost informat cu privire la derapajele economice”, a completat deputata liberală.

În opinia sa, „Guvernul condus de Ilie Bolojan nu face altceva decât să pună capăt epocii în care planurile electorale ale unora se plăteau din împrumuturi scumpe luate pe numele poporului”.

„Asta este diferența dintre populismul lui Ciolacu și seriozitatea lui Bolojan: unul a vrut să-și cumpere zile la Palatul Victoria, celălalt se străduiește să dreagă problemele lăsate în urmă de predecesorul său. Este cât se poate de limpede pentru orice om de bună credință. Ultimul lucru de care are nevoie România este să primească lecții tocmai de la cei care au jucat la ruletă finanțele țării”, a mai scris Raluca Turcan.

Reacția vine după ce Marcel Ciolacu a afirmat, miercuri, că România „nu are în acest moment un plan economic” și că măsurile anunțate de actualul guvern sunt „doar un joc de imagine”.

„Politica de a găsi un vinovat, la aia suntem artiști. Sunt dușmanul numărul unu al națiunii. Dar asta a fost de fiecare dată când a plecat un prim-ministru: 'Dom'le, e greaua moștenire'. Dar să vii să spui zilnic că suntem aproape în incapacitate de plată, lucru care a dus, normal, la creșterea dobânzilor (...), să vii cu toate aceste știri apocaliptice numai ca să astupi niște măsuri... părerea mea, o greșeală fantastică creșterea TVA-ului și o inechitate socială, pentru că cumva ai distribuit în mod egal și la cei care au venituri mari și la cei care au venituri mici tot efortul, ai scăzut puterea de cumpărare. Avem cred că la energie facturile duble, avem venituri mai mici, normal că ai și încasări mai mici. Deci nu s-a căutat echilibru economic, a fost un joc doar de imagine și de a crea un salvator al României, fiindcă mai avem puțin și în dreptul cuvântului 'reformă' o să punem «concedieri colective»”, a spus Ciolacu.

Potrivit acestuia, singurul plan de relansare economică în lucru este elaborat de Partidul Social Democrat, iar „deficitul în România exista de ani buni”.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG