PSD se opune ca liceele să aibă dreptul să-și organizeze propriile admiteri. „Ar crește riscul practicii neloiale a meditațiilor și al corupției”

0
Publicat:

Social democrații spun că își doresc o dezbatere reală asupra Legii Educației. „Au fost mult prea multe modificări ale Legii Educației, fără efectul scontat. Doar în ultimii 11 ani Legea Educației a suferit 112!!!”.

Foto: Arhiva Adevărul

PSD va pune în discuția Coaliției stabilirea unui calendar extins de analiză publică și adoptare, se menționează într-un comunicat de presă al partidului postat și pe rețelele de socializare. „Timp este suficient, jalonul PNRR privind Legile Educației are termen trimestrul 3 al acestui an; în plus, inclusiv Comisia Europeană recomandă ca proiectele care cuprind reforme sistemice, deci și cele privind Legea Educației, să nu fie grăbite pentru încadrarea în termen, ci să fie calitativ pregătite/finalizate până la data depunerii cererii de plată, respectiv până în martie 2024. PSD insistă ca de această dată să fie o dezbatere temeinică! România poate aloca anul 2023 pentru a analiza cu întreaga societate (factorii interesați din educație, sindicate, dar și cu părinții și asociațiile de elevi) pachetul legilor Educației și apoi pentru a le dezbate și adopta în Parlament până la trimiterea cererii de plată 5, adică până cel târziu martie 2024”.

Conform comunicatului PSD are 4 obiective esențiale, strategice, de mare importanță pentru copii și părinți, în privința proiectelor Legilor Educației:

1) Acces neîngrădit la educație pentru toți copiii;

2) Combaterea abandonului școlar;

3) Importanța pregătirii viitoarei forțe de muncă, respectiv calificarea în funcție de cerințele pieței muncii;

4) Dezvoltarea after-school-ului pentru sprijinirea părinților care muncesc.

Analiza pe care PSD a făcut-o până acum asupra proiectelor de lege concepute de ministerul Educației a evidențiat necesitatea corectării câtorva chestiuni cheie, definitorii pentru viitorul copiilor.

Astfel, în ceea ce privește admiterea în liceu, PSD nu va accepta o formulă „care restrânge drastic accesul copiilor la educație de calitate; este cel puțin discutabil dacă liceele să aibă dreptul să-și organizeze propriile admiteri, pentru că ar crește riscul practicii neloiale a meditațiilor și al corupției”.

De asemenea, social democrații privesc cu multă rezervă „înmulțirea probelor de examen, așa cum e propusă în proiect”.

Liderii PSD nu sunt de acord nici cu eliminarea specializării învățător/învățătoare din cadru liceelor pedagogice și modificarea formării învățătorilor, o măsură intens criticată de mediul preuniversitar. „Nu e o soluție, mai ales în condițiile lipsei acute de profesori dedicați”.

PSD mai consideră și că „Legea Educației trebuie să cuprindă și prevederi în ceea ce-i privește pe copiii din Diaspora. Dacă tot vrem să se întoarcă românii acasă trebuie să găsim soluțiile corecte pentru integrarea copiilor născuți și crescuți în Diaspora.”.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry