PSD propune declararea zilei de 15 iulie drept Ziua mărcii poștale românești. Cazanciuc: A fost un reper solid al patrimoniului

0
Publicat:

Senatorul Robert Cazanciuc a depus o inițiativă legislativă, alături de Lucian Romașcanu, pentru declararea datei de 15 iulie drept Ziua Mărcii poștale românești. Proiectul prevede ca Romfilatelia să emită anual un produs filatelic special pentru această dată.

Robert Cazanciuc, senator PSD FOTO: Facebook

„Astăzi se împlinesc 165 de ani de la prima emisiune filatelică. Am depus o inițiativă legislativă, alături de colegul Lucian Romașcanu, pentru declararea zilei de 15 iulie drept Ziua mărcii poștale românești”,  a transmis Robert Cazanciuc, într-o postare pe Facebook.

„Pentru că a fost de-a lungul timpului un reper solid al patrimoniului nostru spiritual și cultural, dincolo de relevanța sa filatelică în sine. Pentru că este, alături de alte simboluri naționale, un element de identitate a activității social-politice și economice a națiunii române în domeniul artei și creației artistice, culturii, sportului etc. Pentru că a fost și este un adevărat mesager filatelic al istoriei și geografiei României, promovând, prin timbrele poștale și colițele filatelice emise, tematici introduse în circuitul filatelic universal, și făcând cunoscute în țară și străinătate personalități remarcabile ale vieții politice și culturii românești, evenimente și realizări de prestigiu din diferite perioade istorice ale României”, a adăugat social-democratul.

Senatorul a punctat că inițiativa legislativă prevede ca marcarea anuală a Zilei Mărcii Poștale Românești, de către Compania Națională Poșta Română și Romfilatelia, să includă și organizarea unui Târg al mărcilor poștale și al cărților poștale maxime, iar consiliile județene împreună cu inspectoratele școlare județene și cel al Municipiului București pot organiza expoziții filatelice tematice.

De asemenea, proiectul de lege arată că Romfilatelia va organiza evenimente de promovare a mărcii poștale alături de Institutul Cultural Român și Romfilatelia va emite anual un produs filatelic special pentru a marca Ziua Mărcii Poștale Românești.

Robert Cazanciuc a subliniat și faptul că „timbrul poștal românesc „Capul de bour”, cu puternic potențial identitar, a fost tipărit la Iași, într-o primă emisiune, sub egida Poștei Domnești a Principatului Moldovei, la data de 15 iulie 1858”.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate