PSD îl ia la țintă pe Ciucă. Grindeanu: Dacă nu-ţi place politica, nu trebuie să faci politică

0
Publicat:

Tot mai mulți lideri social-democrați îl critică pe șeful PNL, Nicolae Ciucă, atât privind profilul de om politic pe care vrea acesta să și-l facă, dar și pentru atitudinea față de PSD, după ce au început protestele fermierilor și transportatorilor.

Sorin Grindeanu, prim-vicepreședinte al PSD FOTO Inquam Photos

Ultimul intrat în rândul criticilor lui Nicolae Ciucă este Sorin Grindeanu, ministru al Transporturilor și prim-vicepreședinte al PSD, care s-a referit la potrivirea șefului PNL în zona politică. 

Cred că şi doreşte Nicolae Ciucă să-şi construiască o imagine cum că e, aşa, din afară, şi că lui nu-i place politica. Dacă nu-ţi place politica, nu trebuie să faci politică. Deocamdată eşti preşedintele Senatului, ai fost prim-ministru, eşti senator PNL. Ai fost respectat în cadrul Armatei, puteai să nu faci politică dacă nu voiai să fii politician. Am văzut şi declaraţia lui Nicolae Ciucă din această săptămână, în care spunea că se bucură că nu-i din filmul ăsta. Bun, am înţeles, dar atunci de ce nu ieşi din film? Că, până una-alta, preşedintele Senatului e o funcţie politică. Prim-ministru e o funcţie politică. Senator e o funcţie politică. Nu văd logica”, a afirmat Sorin Grindeanu, într-un interviu pentru Prima News.

În schimb, numărul doi din PSD nu a vrut să se pronunțe privind viitorul politic al lui Ciucă, după alegerile europarlamentare, în condițiile în care Mihai Tudose, un alt lider al PSD, a punctat faptul că dacă la euroalegeri liberalul iese „prost”, Ciucă nu o să mai fie președintele PNL.

La începutul lunii ianuarie, europarlamentarul PSD Mihai Tudose spunea, la Prima News, că Nicole Ciucă nu-i făcut pentru politică. Întrebat de ce nu i se pare Ciucă un politician bun, Tudose a răspuns: „Fiindcă nu-i din filmul ăsta. O viaţă a făcut altceva”. În replică, liderul PNL Nicolae Ciucă a declarat săptămâna aceasta că se bucură că nu e din filmul acesta politic în care Mihai Tudose e prezent de mulţi ani.

Eu mă bucur foarte mult că domnul Tudose a spus că nu sunt din filmul acesta, pentru că nici nu vreau să fiu din filmul acesta. Dânsul e actor în filmul ăsta de câţiva ani şi ştim foarte bine unde duce o imagine a unui film pe care îl vezi de multe ori. Eu vreau să fac parte dintr-un serial pe termen mediu, unde să avem ce spune oamenilor şi să avem ce să le prezentăm pentru tot ceea ce înseamnă dezvoltarea economică şi prosperitatea românilor”, a  declarat Ciucă.

Gestionarea problemelor sociale

Deputatul Gheorghe Șimon este ultimul ales care a reamintit că liberalii nu ar fif ost suficient de prezenți în negocierea cu reprezentanții fermierilor și ai transportatorilor, după izbucnirea protestelor, imediat după sărbătorile de iarnă.

În perioada guvernării Ciucă, oamenii noştri din Guvern au luat faţa miniştrilor liberali. Ăsta este adevărul. Gândiţi-vă la problematicile energetice, la greva dascălilor. Acum câteva zile am văzut o postare a lui Mihai Tudose prin care spunea că Ciolacu şi cei din PSD s-au implicat şi au stat alături de ei, în a rezolva atât problemele energetice cât şi cele din învîăţământ. Iar astăzi, dacă vedem în stradă fermieri şi transportatori nemulţumiţi, PNL ne abandonează, parcă nu suntem împreună cu ei la guvernare. Dar le vom depăşi aceste chestiuni”, a afirmat Șimon.

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
O altă vedetă dată afară de la Pro Tv. A avut aceeași soartă precum Cătălin Măruță: „O să fie foarte greu”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”