Profilul psihologic al lui Ilie Bolojan, care a anunțat că va locui 100 de zile în Palatul Cotroceni, conturat de un psihiatru

0
Publicat:

Ilie Bolojan, președintele interimar al României, va locui pe perioada mandatului său la Cotroceni pentru a reduce cheltuielile cu cazarea și transportul. Mai mult, la doar o zi după ce a preluat interimatul, acesta a plecat la Oradea cu un avion de linie ca un simplu pasager, cărându-și singur bagajul. Iar când a ajuns la destinație, a mers cu o mașină ocupând locul din dreapta șoferului, în timp ce garda sa corp a stat pe bancheta din spate. Sunt gesturi prin care Ilie Bolojan încearcă să transmită românilor un mesaj. „Coboară, practic, în mijlocul lor, al celor simpli, încercând să demonstreze că este diferit de tot ceea ce a însemnat Klaus Iohannis”, a explicat pentru „Adevărul” medicul psihiatru Gabriel Diaconu.

Ilie Bolojan, președintele interimar al României. Arhivă

Însă, „omul acesta, dacă este să fie președinte interimar, trebuie să îmbrace haina președintelui. Nu are de ce să se comporte ca un om de rând. Apoi, în momentul în care ajungi șef de stat - interimar sau nu - trebuie să arăți respect pentru această instituție supremă în stat. Trebuie să respecți canoanele, eticheta și regulile de administrație prezidențială”, consideră medicul. 

Într-o țară cu război la granițe și care se află într-un context geopolitic, geostrategic și militar complicat, într-o țară în care se discută zilnic despre securitatea națională, n-ai voie, ca politician de anvergură, să spui „eu nu am nevoie de protecție, eu nu am nevoie să respect regulile impuse instituțional, eu pot să merg singur pe stradă pentru că nu mi se întâmplă nimic”, arată el. „Este ca și cum Macron nu și-ar mai folosi serviciile de securitate pentru protecția președintelui și Donald Trump s-ar duce cu metroul la Casa Albă, fără să mai folosească Secret Service, pentru că a fost votat de popor”, precizează psihiatrul.

Decizia de a locui la Cotroceni „este firească, normală. Pe noi, ca națiune, nu ne interesează unde stă omul Ilie Bolojan. Pe noi ne interesează unde stă președintele României, adică la Cotroceni. Pentru că funcția supremă în stat vine la pachet cu simbolistica puterii. La fel cum pe vremuri simbolistica puterii era la C.C. sau la Palatul Regal. Poți, în schimb, să interpretezi chestiunea asta în continuarea unei perdele de fum că vezi - doamne strânsul curelei se face de la nivel înalt”.

Specialistul consideră că Ilie Bolojan, dacă dorește să obțină cu adevărat ceva, nu va trebui să apeleze la gesturi populiste, ci la seriozitate, sobrietate, comunicare corectă față de cetățean, să răspundă la întrebările pe care le pune opinia publică, să arate că recunoaște și respectă instituțiile statului.  

Portret: „Un tip stoic, trufaș, workaholic și asumat”

Medicul psihiatru Gabriel Diaconu spune că Ilie Bolojan „este un tip stoic, dar care are o glandă a trufiei. Acum mulți ani, când Bolojan a candidat prima oară la primăria Oradei, a mizat pe un electorat tânăr și a apelat la lucruri inedite la vremea respectivă: benzi desenate în care apărea îmbrăcat în Superman, cu chiloții roșii la vedere. Era Super-Bolo, se considera un super-erou”.

Pe de altă parte, Ilie Bolojan este un tip workaholic, autoritar, rigid în ceea ce înseamnă managementul, el nu are exercițiu pe piața internațională, însă este și un tip asumat, căci recunoaște acest lucru. „Bolojan, la Oradea, nu a practicat genul acesta de politică populistă. Nu-l vedeai să facă gesturi populiste. Dimpotrivă. A fost un om serios, care a inspirat încredere prin ceea ce a făcut concret. În momentul de față însă el a devenit un politician de bună reputație îmbrăcat în costumaș și adus la bal mascat”. 

Violezi eticheta dacă vrei să reinventezi un președinte care să fie ca în anumite țări din acestea exotice, în care îl vezi dimineața la cumpărături. Sau cum făcea Traian Băsescu, care se ducea cu Loganul la Carrefour. Eu nu cred că mai suntem în acel film, nu cred că suntem așa, un fel de gerontocrație europeană în care iese bătrânul președinte înconjurat de lachei și de garda personală ca să se ducă la băi”.

Gabriel Diaconu a mărturisit că are încredere că Ilie Bolojan. „Sincer, chiar am încredere în omul ăsta”, a mai mărturisit medicul psihiatru.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice