Primarul Lisabonei, mesaj-surpriză în cursa pentru Capitală. Pe cine susține

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul Lisabonei, Carlos Moedas, a transmis un mesaj video în care și-a exprimat susținerea pentru candidatul PNL la Primăria Capitalei, sebastian Burduja.

„Dragă Sebastian, dragi prieteni, este o adevărată onoare să fiu aici pentru a mă adresa tuturor, o onoare de a fi aici pentru a-l susține pe Sebastian în această mare provocare. Aici, din Lisabona, ca primar, îl susțin pe Sebastian să fie primarul Bucureștiului și am motive pentru asta”, a spus primarul din Lisabona, Carlos Moedas, într-un mesaj video transmis pe Facebook de ministrul Sebastian Burduja. 

Potrivit primarului din Lisabona, Sebastian Burduja este „cu siguranță” unul dintre cei mai buni politicieni din generația sa.

„Când ne-am întâlmit pentru prima dată, erai deja ministru, erai deja un politician de succes și erai foarte tânăr. Am văzut mereu în tine ceva diferit, ceva diferit de politicienii convenționali. Ti-ai făcut propriul drum ca un economist strălucit, ai avut propria ta carieră internațională distinsă. Îmi amintesc când ne-am întâlnit la Lisabona, am vorbit despre inovație, despre tranziția verde, despre inovare, despre digitalizare și ai vorbit despre aceste probleme ca un specialist, nu ca orice specialist, ci amesteci cunoștințele cu pasiunea și asta face diferența”, a mai afirmat Moedas în videoclipul transmis. 

Ministrul Sebastian Burduja a transmis, la rîndul său, că este onorat de sprijinul acordat, susținând că schimbarea Bucureștiului necesită noi modele de administrație. 

<<Sunt profund onorat de sprijinul lui Carlos Moedas, primarul Lisabonei, unul dintre „orașele minune” ale Europei. Carlos Moedas este un vizionar, care a înțeles că dezvoltarea Lisabonei ține de respectarea moștenirii culturale a acestui oraș, dar și de inovare și transformarea capitalei portugheze într-un pol pentru atragerea de investiții. Schimbarea Bucureștiului nu este atât despre politică, cât despre noi modele de administrație, mai aproape de oameni și de nevoile reale ale orașului nostru: inovație, spații verzi, siguranță, mediu investițional prietenos>>, a scris la rândul său ministrul liberal pe Facebook.

FOTO Facebook
Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute