Premierul Ciolacu, întâlnire cu avocații care au câștigat procesul Roșia Montana: „Au luptat chiar și cu deciziile unor foști prim-miniștri” FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, joi, înaintea ședinței Executivului, că a invitat la Guvernul României echipa de avocați care a câștigat procesul Roșia Montană pentru România și le-a mulțumit pentru această victorie. Prim-ministrul a menționat că în toți acești „ani grei” de proces, echipa care ne-a reprezentat în instanța arbitrară internațională „a luptat uneori chiar cu deciziile unor foști prim-miniștri”.

Înaintea ședinței de astăzi am invitat la Guvernul României echipa de avocați care a câștigat procesul Roșia Montană pentru România. Le-am mulțumit în numele românilor pentru modul în care au luptat în acest proces, uneori chiar cu deciziile unor foști prim-miniștri în toți acești anii grei de proces”, a declarat premierul Marcel Ciolacu, joi dimineață, înaintea ședinței Executivului.

Prim-ministrul a subliniat că este convins „că absolut toți românii sunt mândri ca și mine că avem asemenea profesioniști de calibru mondial”, transmițând din nou avocaților recunoștința Guvernului României și a românilor pentru victoria în dosarul Roșia Montana.

România a fost reprezentată în acest proces major de Casa de avocatură românească Leaua Damcali Deaconu Păunescu - LDDP și de firma elvețiană LALIVE SA.

Astfel, la întrevederea de astăzi, potrivit Executivului, au participat, alături de premierul Marcel Ciolacu, echipa de experți și avocați implicată în câștigarea procesului Roșia Montană, respectiv din LDDP (Societatea Leaua Damcali Deaconu Paunescu) Crenguța Leaua, Andreea Simulescu, Liliana Deaconescu, Andra Soare-Filatov, Aurora Damcali iar din LALIVE, Noradele Radjai.

Din partea Ministerului Finanțelor au participat experții Ciprian Badea și Victor Strâmbeanu.

Suntem fericiți că am evitat ca cetățenii României să suporte o povară de peste 6 miliarde de dolari”, a declarat avocata Crenguța Leaua, lidera echipei de avocați români din acest proces, într-un interviu pentru „Adevărul”.

România a câștigat vineri, 8 martie, la Washington, procesul în dosarul Roșia Montană, deși era așteptată încă de pe 10 februarie. Hotărârea Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții al Băncii Mondiale (ICSID) a venit după aproape nouă ani de procese și audieri. 

Statul român nu va mai plăti nicio despăgubire, mai mult, România trebuind să recupereze de la Gabriel Resources peste 9,5 milioane dolari cheltuieli de judecată.

Gabriel Resources a anunțat însă că dispune de fonduri de doar două milioane de dolari. Acțiunile companiei canadiene s-au prăbușit puternic după publicarea verdictului în dosarul Roșia Montană.    

Roșia Montană a fost inclusă în Patrimoniul UNESCO în 2021. Decizia cu privire la exploatarea miniere este însă una politică. De altfel, politicienii își aruncă vina unul pe altul. Premierul a spus că Dacian Cioloş ar trebui să nu comenteze despre dosarul Roşia Montană, argumentând că a semnat pentru intrarea în UNESCO în ultimele minute ale mandatului de premier. La rândul său, fostul premier Dacian Cioloș a cerut PSD să își asume răspunderea pierderii statului în fața companiei Gabriel Resources.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie