Ponta: I-a murit curajul domnului Băsescu. Este ca şi cucul care iese la 18.30

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Victor Ponta FOTO gov.ro

Premierul Victor Ponta a declarat marţi, după şedinţa din Parlament, că preşedintele Traian Băsescu este precum un cuc care iese la oră fixă, precizând că şeful statului nu a denunţat pactul de coabitare, aşa cum anunţase, pentru că i-a murit curajul.


„Doar în sensul regnului animal mă gira. M-a girat pe mine vreodată Băsescu cu ceva ? Doamne fereşte, cred că ar fi un lucru foarte grav. Mi-aş dori ca român în primul rând, nu doar ca prim-ministru, să avem un preşedinte serios şi responsabil. Nu avem asa ceva, e - cum zicea un jurnalist ? - e ca şi cucul care iese la 18.30 şi zice ceva, face un scandal, de fiecare dată pe altă temă“, a fost comentariul lui Ponta.

Întrebat ce părere are despre faptul că preşedintele nu a mai denunţat Pactul, aşa cum a anunţat iniţial, deoarece prevederile documentului ar face parte din Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV), premierul a remarcat că preşedintele nu mai este omul curajos care a intrat în politică.

„I-a murit curajul, a zis ceva dimineaţa şi până seara...nu mai e nici preşedintele curajos, cum era pe vremuri, acum zice ceva la televizor şi după aia gata, pleacă acasă“, a mai adăugat Ponta.

Preşedintele a declarat luni că premierul a încălcat pactul de coabitare pe politică externă, justiţie şi stat de drept, adăugând că a decis declanşarea, marţi, a unor consultări tehnice, prevăzute în acord, în legătură cu aceste domenii.

 După ce preşedintele Traian Băsescu a admis, săptămâna trecută, că se gândeşte să denunţe pactul de coabitare semnat cu premierul Victor Ponta, luni seară, liderul de la Cotroceni a luat o decizie finală: declanşarea mecanismului de consultare prevăzut în document.

Potrivit preşedintelui, comisiile formate din membri desemnaţi să îi reprezinte pe cei doi lideri se reunesc marţi, la Palatul Cotroceni.

Premierul Victor Ponta i-a replicat lui Traian Băsescu, spunând că el nu va denunţa parcul de coabitare cu preşedintele Traian Băsescu deşi acesta l-a încălcat de sute de ori până în prezent şi arată că gestul şefului statului de a discuta cu procurorul general reprezintă o brutală ingerinţă în justiţie.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a ironizat declanşarea mecanismului de consultare cu privire la acordul de colaborare dintre preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta.

Eu nu ştiu ce scrie acolo, i-am spus (n.r.: premierului Victor Ponta) să nu-l semneze o dată, de două ori, de trei ori, n-a înţeles, am terminat!“, a afirmat Crin Antonescu. „Deci nu putem spune că ne plictisim în ţara asta. Bine că n-am plecat când eram tânăr“,  a afirmat Antonescu.

 



 

Mai multe pentru tine:
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle