Ponta, atac la Udrea şi Macovei: Nu le pot ajuta demisionând. Ele nu câştigă alegerile nici dacă ar candida singure

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta le-a răspuns ironic contracandidatelor sale, Monica Macovei şi Elena Udrea, care i-au cerut, ieri, să demisioneze ca urmare a dezvăluirilor preşedintelui Traian Băsescu.

Întrebat dacă ia în considerare cererea formulată de Macovei şi Udrea de a demisiona, Ponta a răspuns: „Da, după ce câştig alegerile, da ! Ele, şi dacă ne retragem toţi, tot nu câştigă, nici doamna Udrea, nici doamna Macovei. Nici dacă mă retrag şi eu, şi domnul Iohannis, şi toată lumea. Şi dacă candidează singure pierd, deci...Îmi pare rău, dar nu le pot ajuta“.

A doua zi după dezvăluirile şefului statului privind colaborarea premierului cu serviciile, Monica Macovei, candidat independent la alegerile prezidenţiale, 

declarat că premierul Ponta trebuie să demisioneze în acest moment din funcţia de prim-ministru şi să-şi retragă candidatura pentru funcţia de preşedinte al României.

„După demisie şi retragere, Victor Ponta trebuie să explice oamenilor de ce a încălcat Constituţia şi a minţit atâţia ani“, a spus Macovei.

La rândul său, preşedintele PMP, Elena Udrea, de asemenea candidat la Preşedinţie din partea PMP, a solicitat retragerea lui Ponta din cursa pentru alegerile prezidenţiale şi demisia din funcţia de premier.

Citeşte şi:

LIVE BLOG Ponta, ofiţer acoperit al SIE. Ce reacţii şi consecinţe au acuzaţiile preşedintelui Băsescu

După ce preşedintele Traian Băsescu l-a acuzat pe Victor Ponta că a fost ofiţer acoperit al SIE şi, în acelaşi timp, procuror, între 1997 şi 2001, premierul a replicat, la Iaşi, unde participă la sărbătoarea Sfintei Parascheva, spunând că „sunt numai minciuni”. Şi jurnaliştii şi politicienii au reacţionat la informaţiile prezentate luni seară de Băsescu.

VIDEO Traian Băsescu: Victor Ponta a fost ofiţer acoperit SIE în perioada 1997-2001. Meleşcanu l-a protejat

Preşedintele României, Traian Băsescu, a declarat, la Realitatea TV, că premierul României, Victor Ponta, a fost ofiţer SIE în perioada 1997-2001, pe vremea când era procuror, timp în care a fost propulsat brusc de la Parchetul de sector la Parchetul General, fără a avea performanţe profesionale. Astfel, Ponta a încâlcat legea. Băsescu a mai arătat că fostul director al SIE, Teodor Meleşcanu, l-a protejat pe Ponta.

Periplul lui Victor Ponta prin Europa în perioada în care ar fi fost ofiţer acoperit

Atena, Washington, Londra, Roma, Paris, Catania, Paraga sunt marile oraşe în care Victor Ponta a urmat seminarii sau diverse cursuri de pregătire în perioada 1997-2001, timp în care a fost ofiţer SIE, după spusele lui Traian Băsescu.

Cum a tabloidizat presa dezvăluirea lui Băsescu: Ponta, transformat într-un James Bond al României

Preşedintele Traian Băsescu a dezvăluit luni seara, la Realitatea TV, că premierul Victor Ponta a fost ofiţer al Serviciului de Informaţii Externe în perioada 1997-2001. „Bomba“ a explodat mai greu în mass-media care au nuanţat declaraţiile preşedintelui.

Iohannis, către Ponta: Ce ne mai ascunzi, domnule?

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Klaus Iohannis, candidat la alegerile prezidenţiale, i-a solicitat premierului Victor Ponta să clarifice situaţia sa faţa naţiunii.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două