O senatoare USR cere eliminarea panourilor publicitare care promovează nașterea naturală. „Sunt afirmații fără context, fără explicații”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatoarea USR Cynthia Păun cere intervenția autorităților pentru eliminarea unor panouri publicitare apărute în București, care încurajează viitoarele mame să se informeze despre beneficiile nașterii naturale.

FOTO: Reddit

„Am născut de două ori prin cezariană, nu pentru că «am ales ușor» sau pentru că «nu am vrut să nasc natural», ci pentru că a fost decizia corectă, luată împreună cu medicul meu, pentru mine și pentru copiii mei.

Și acum mă uit la panourile astea din București şi, sincer, mi se pare o nebunie. Chiar nu-mi vine să cred că, în anul 2026, astfel de mesaje ajung să fie puse în spațiul public, fără nicio asumare şi fără nicio responsabilitate.

Sunt afirmații fără context, fără explicații şi fără respect față de femeile care le citesc, poate chiar într-un moment în care sunt mai vulnerabile decât oricând”, a transmis parlamentarul USR, într-o postare pe Facebook.

Cynthia Păun susține că nașterea nu poate fi tratată simplist și critică transformarea unei decizii medicale într-un mesaj de promovare.

Ea subliniază că cezariana este, în multe cazuri, o necesitate, nu o alegere comodă, și că femeile ar trebui să primească informații corecte de la medici, nu să fie influențate sau judecate prin campanii publice.

Parlamentarul USR solicită instituțiilor să intervină de urgență pentru ca aceste panouri să fie „verificate, sancționate şi îndepărtate imediat”.

„Nu este normal ca spațiul public să fie folosit pentru a răspândi mesaje care pot afecta sănătatea şi deciziile unor oameni aflați într-un moment vulnerabil. Responsabilitatea nu este opțională atunci când comunici în spațiul public. Iar legea trebuie aplicată, nu ignorată”, mai adaugă senatoarea Cynthia Păun.

În mai multe zone din București au apărut panouri prin care viitoarele mame sunt sfătuite să se intereseze despre beneficiile nașterii naturale, în detrimentul operațiilor de cezariană. 

Controversa apare însă din modul în care sunt formulate aceste mesaje, pe care unele femei le percep ca fiind discriminatorii.

În plus, panourile nu oferă nicio informație despre autorii campaniei și nu includ vreo trimitere către un site sau o sursă oficială. Acest lucru i-a făcut pe mulți să se întrebe cine se află, de fapt, în spatele lor.

Anul trecut, o polițistă în vârstă de 29 de ani a născut la o clinică privată din municipiul Constanța. La scurt timp după naștere i s-a agravat starea: hemoragie masivă / complicaţii post-partum; 

Femeia, din Giurgiu, aștepta primul copil, obținut prin fertilizare in vitro, după ani întregi de încercări. S-a prezentat prima dată la maternitatea privată din Constanţa, având dureri şi contracţii.

A născut un băieţel sănătos, însă la scurt timp starea ei s-a deteriorat brusc. Personalul clinicii a decis transferul la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. În pofida eforturilor medicilor de la spitalul judeţean, femeia a decedat la câteva ore după naştere.

Din informațiile oficiale, a rezultat că s-a refuzat cezariana și apoi, după ce au apărut complicații, histerectomia, care ar fi putut să-i salveze viața. 

Efectul tictocurilor asupra românilor. Moartea tinerei de la Constanța, după ce ea și soțul au refuzat cezariana și histerectomia salvatoare, este doar rezultatul îndoctrinării programatice din ultimii 6 ani. Da, „suveraniștii” vă învață să refuzați cezariana și vaccinurile. Dar ei se tratează la Viena și sunt vaccinați cu schema completă anti-covid”, scrie medicul chirurg Marius Uscatu pe pagina sa de Facebook.