Noi sute de posturi la stat. Ce ministere vor să-și suplimenteze personalul

0
Publicat:

Ministerele din Guvern continuă politica lor de suplimentare a posturilor, la doar o lună și jumătate de când a fost ridicată interdicția de organizarea de concursuri pentru angajări la stat, dintr-un foc fiind create peste 400.

Ministerul Familei, condus de Gabriela Firea, vrea peste 200 de posturi noi FOTO Inquam Photos

În ședința de Guvern e o Hotărâre de Guvern de modificarea a organigramelor de la Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, dar și de la Sport. Potrivit notei de fundamentare modificarea preconizată vizează creșterea numărului de posturi pentru instituțiile subordonate Ministerului Sportului cu 202 posturi, de la 2.207 posturi la 2.409 posturi și cu 237 posturi pentru Direcţiile judeţene pentru familie şi tineret, respectiv de la 686 posturi la 923 posturi (din cadrul Ministerlui Familiei). 

În prezent, direcțiile județene pentru sport și tineret, respectiv Direcția pentru Sport și Tineret a Municipiului București, funcționează cu un număr de 1138 de posturi, aprobate prin ordinul ministrului sportului nr. 1009 /15.09.2022. Pentru direcțiile județene de sport, respectiv Direcția pentru Sport a Municipiului București rămân 462 posturi, prin scăderea celor 1745 de posturi din cele 2.207 posturi reglementate de dispozițiile art.13 alin.(2) din Hotărârea Guvernului nr. 25/2022 cu completările ulterioare”, menționează nota de fundamentare.

Deși are deja 202 posturi vacante, Sportul mai vrea în 202 posturi. „Cele 202 posturi sunt vacante, grupul de lucru organizat de ministerele inițiatoare ale proiectului de act normativ a analizat situațiile de personal aferente tuturor direcțiilor județene, personalul urmând să fie încadrat, în conformitate cu prevederile legale, după aprobarea statelor de funcții, cu încadrarea în limitele prevederilor bugetare anuale aprobate. Față de cele prezentate Ministerul Sportului propune suplimentarea numărului total de posturi pentru instituțiile subordonate cu un număr de 202 posturi”, este explicația din nota de fundamentare.

Cum motivează Ministerul Familiei

Ministerul Familiei explică faptul că nu poate avea loc operaționalizarea direcțiilor județene din cauza problemelor de personal. „Operaționalizarea direcțiilor județene atât la nivelul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse cât și la nivelul Ministerului Sportului nu a fost posibila pentru ca numărul de posturi aprobat este mai mic decât minimul necesar pentru a putea funcționa în legalitate și cu preluarea integrală a personalului, conform legii. Grupul de lucru comun al MFTES-MS a realizat în lunile septembrie și octombrie o inventariere a situației concrete a personalului real încadrat la nivelul teritoriului și a posturilor existente. Pe baza acestei analize, au fost discutate atât posturile, cât și încadrările fiecărei persoane la nivelul direcțiilor județene MFTES și MS”, potrivit notei de fundamentare.

Guvernul Ciucă a ajuns să aibă un record propriu de bugetari în instituții publice exact într-o perioadă în care fusese decisă înghețarea angajărilor la stat, adică în noiembrie 2022, arăta „Adevărul”, într-o analiză potrivit datelor existente.

Datele publice prezentate de Ministerul de Finanțe privind numărul de posturi ocupate la stat arată că în luna noiembrie 2022, perioadă pentru care a fost făcută ultima statistică, a ajuns la 1.280.003 persoane. Pentru luna octombrie 2022 nu au fost publicate datele, așa că raportat la numărul de posturi ocupate în luna septembrie 2022, sunt cu aproximativ 25.000 în plus, dat fiind că atunci erau 1.255.323 de bugetari.

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”