Nicușor Dan preconizează că sfârșitul anului viitor va aduce finalul dificultăților economice în România: „Există voință de reformă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Președintele Nicușor Dan preconizează, în contextul situației economice dificile a țării, că sfârșitul lui 2026 este capătul tunelului. Șeful statului remarcă însă că România nu are un plan de țară în acest moment, dar există voință de reformă. 

FOTO X/Nicușor Dan

„Îmi aduc aminte de ultima noastră interacțiune, cred că sunt trei ani de atunci, eram primar și a fost destul de bărbătească. Imediat ce colegii noștri din presă ne vor lăsa, sunt gata să avem același tip de interacțiune, cât de directă vă doriți. În primul rând, vreau să vă mulțumesc dumneavoastră și comunității de afaceri pe care o reprezentați, pentru că prezența companiilor americane și a acestui schimb în România a însemnat dezvoltare, și prosperitate, și transfer de know-how, care este foarte important. Contribuția comunității dumneavoastră la dezvoltarea României în ultimii 30 de ani este esențială și pentru asta vreau să vă mulțumesc”, afirmă Nicușor Dan în deschiderea evenimentului.

2026, un an cu un buget „adaptat realităților”

„Față de momentul în care suntem acum, deficitul, încercarea de corectare de deficit, vreau să vă dau asigurări că stabilitatea este principala noastră prioritate, că există convergență de opinii între Președinte, Guvern, Parlament și lucrurile sunt sub control. Din perspectiva mea, nu există vreun motiv de îngrijorare.

O să avem raportul Moody's zilele viitoare și suntem în grafic pe această chestiune. Chiar dacă anumite lucruri s-au făcut în viteză, chiar dacă anumite lucruri se puteau face poate altfel, mesajul meu este de stabilitate. Și 2026 va fi mai simplu, pentru că vom porni cu un buget care va fi adaptat realităților”, mai afirmă președintele țării.

De altfel, „România în mediul economic, populația, vom fi în oarecare suferință în 2026, însă sfârșit de 2026 este, în opinia mea, capătul tunelului, și mă bucur că ați menționat OECD - suntem în grafic”, spune Nicușor Dan.

„Din nou, toată lumea este aliniată pe acest obiectiv și sfârșitul lui 2026 este un termen pe care noi toți ne-l asumăm, și mulțumim AmCham pentru suportul pe care l-a dat României în toată această perioadă. Evident, Parteneriatul Strategic cu Statele Unite rămâne esențial, el este foarte bine conturat pe zona de securitate și este sarcina noastră - și a noastră, și a dumneavoastră - să îl consolidăm, să-l îmbunătățim, să-l extindem pe partea economică”, subliniază președintele.

România, fără un plan de țară

„Legat de reforma statului, aveți dreptate, România nu are un plan de țară în momentul ăsta. Deși există bună intenție în multe zone din administrația publică din România, nu vedem o emergență de reformă de la nivelurile medii și de jos ale administrației, și atunci e foarte important ca, în procesul de reflecție despre cum să facem această reformă, mediul privat să fie implicat și de-asta dialogul cu dumneavoastră este foarte important. Deci, da, există voință de reformă, dacă ne uităm însă la cum, mai avem de lucrat puțin la asta”, mai spune Nicușor Dan.  

Mai multe pentru tine:
Călin Geambașu s-a împăcat, la o plăcintă, cu tatăl lui, dar se văd la tribunal: „Nu suntem dușmani, îl ajut să...” Care e, de fapt, mărul discordiei?
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
Prințesei de Wales i s-a făcut rău din nou! Kate Middleton abia se mai ține pe picioare după ultimul scandal
Avertismentul psihologului Radu Leca, după ce Alex Ciucu și-a acuzat foștii socri de eșecul căsniciei cu Alina Sorescu: „Cine doarme între doi părinți se trezește fără partener”
Își împarte patul cu o pisică și n-a mai avut relații intime de trei ani! Despre ce vedetă e vorba?
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Recensământul populației din anul 1930: situația demografică a României Mari
Andrei Găluț, singurul supraviețuitor al trupei Goodbye to Gravity, în prima apariție publică la 10 ani de la Colectiv: „Mereu i-am îndemnat să nu se dea bătuți”. Video
Alex Velea, roast devastator pentru Selly la „La bine și la roast”. Glumele care au aprins platoul și mesajul cu subînțeles despre un punct sensibil
Ucraina se confruntă cu perspectiva unei ierni „catastrofale” pe fondul atacurilor ruse asupra infrastructurii energetice
Când menstruația devine subiect de dezbatere publică. „La toaletă pot apărea situații de bullying sau vandalizare, iar controlul distribuției ar fi dificil”