Negrescu: România să solicite modificarea PNRR până la 30 aprilie. Să ne asigurăm că proiectele propuse sunt sustenabile

0
Publicat:

Eurodeputatul PSD susține că printr-o modificarea adusă recentă Mecanismului de Redresare, România are la dispoziție o fereastră de trei luni în care poate să-și ajusteze PNRR-ul astfel încât să poate îndeplini toate obiectivele.

Eurodeputatul Victor Negrescu FOTO Arhivă V.negrescu

România beneficiază în acest ciclu de finanțare de resurse consistente. Ţara noastră are la dispoziţie aproximativ 80 de miliarde de euro prin planul național de redresare și reziliență și cadrul financiar multianual. În plus, există oportunități de finanțare disponibile direct la Bruxelles, pe care le putem folosi în complementaritate cu celelalte resurse europene. Este o şansă istorică pe care nu o putem rata. Scopul este să accesăm acești bani dar şi să ne asigurăm că proiectele propuse sunt sustenabile și pot aduce valoare adăugată. De aceea, România, prin intermediul Ministerului Investițiilor şi Proiectelor Europene, trebuie să fructifice recenta modificare pe care am adus-o regulamentului și să solicite modificarea PNRR, până în data de 30 aprilie”, a afirmat Victor Negrescu, la un eveniment organizat la Alba Iulia.

Vrem să facem lucrurile temeinic, să avem proiecte care vor duce la dezvoltarea zonei noastre și a României” a completat europarlamentarul român, Victor Negrescu, în deschiderea evenimentului pe care l-a organizat.

600 de kilometri aflați în construcție

Cu ocazia acestui eveniment, reprezentanţii social-democraţi în Guvernul României, au subliniat eforturile realizate în atragerea resurselor europene şi faptul că Transilvania, precum şi celelalte regiuni ale României, au beneficiat de sprijinul lor activ în realizarea proiectelor de dezvoltare.

În anul 2022, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a semnat contracte în valoare de 10,2 miliarde de euro, din bani europeni, mai mult decât în ultimii 5 ani la un loc. Am atras fonduri europene de 2,27 miliarde de euro și, pentru prima dată, am cheltuit toate sumele alocate pe vechiul exercițiu bugetar și am cerut Comisiei Europene să primim sume suplimentare, de la alte linii bugetare, astfel încât România să nu piardă acești bani” a precizat vicepremierul Sorin Grindeanu.

Avem în construcție, în prezent, 600 km de autostradă și drumuri expres. Am creat toate premizele ca în fiecare an, începând de anul acesta, să dăm în circulație minimum 100 de kilometri, iar în 2023 vor fi chiar 150-160 km, în toate regiunile țării” a adăugat ministrul Transporturilor.

Ce a transmis reprezentantul BEI

Victor Negrescu a precizat că evenimente similare vor fi realizate și în alte regiuni ale țări. Reprezentantul Băncii Europene de Investiții, Alexis Gressier, a prezentat autorităților locale cum pot primi finanțare de până la 75% din partea BEI pentru proiecte ce vizează iluminatul public, achiziția de mijloace de transport, modernizarea infrastructurii sau amenajare urbană.

Executivul Ciucă mai are de „validat“ mai puțin de zece ținte și jaloane din PNRR, pentru a trimite următoarea cerere de plată la Bruxelles, printre reformele importante restante fiind pensiile speciale și legislația penală.

Restanțele din PNRR

  La solicitarea „Adevărul”, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a venit cu precizări clare despre procesul de implementare a țintelor și jaloanelor din trimestrele 3 (T3) și 4 (T4) din 2022, care fac parte din cererea de plată numărul trei. Pentru trimestrul 3 erau 24 de obiective. „Cele pentru care nu s-a agreat încă o validare finală sunt 135 (Semnarea contractelor pentru investițiile în lanțul valoric industrial de producție și/sau asamblare și/sau reciclare al bateriilor, al celulelor și a panourilor fotovoltaice), 136 (Semnarea contractelor în cadrul schemei de sprijin pentru stocarea cu baterii), 242 (Intrarea în vigoare a modificărilor legislative menite să simplifice și să asigure transparența și aplicabilitatea testului IMM)”, a precizat MIPE, în răspunsul pentru „Adevărul”. Așadar, trei obiective problematice.  

Trimestrul 4 are mai multe obiective, adică 55, iar numărul celor problematice este ușor mai mare, adică cinci: 1) 115 (Scoaterea din operare a capacității de producție a energiei electrice pe bază de lignit); 2) 121 (Îmbunătățirea guvernanței corporative a companiilor de stat din sectorul energetic); 3) 215 (Intrarea în vigoare a cadrului legislativ pentru reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale); 4) 424 (Modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală); 5) 439 (Intrarea în vigoare a legislației actualizate privind companiile de stat). Sunt obiective unde titularii de obiectiv au fost ministere ca Munca, Justiția sau Energia, însă unde acum Parlamentul are cuvântul decisiv.

Mai multe pentru tine:
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor