Negrescu: Discursul lui Viktor Orban de la Tușnad este, de fapt, ilustrativ pentru eșecul politicii iliberale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eurodeputatul Victor Negrescu a subliniat într-un mesaj pe Facebook, în urma discursului lui Viktor Orban de la Băile Tușnad, că trebuie să evităm izolaționismul cultural și să facilităm dialogul interetnic, subliniind că doctrina iliberală și anti-europeană nu poate reprezenta un model pentru România. 

FOTO Facebook

„Valorile europene sunt cele care ne permit să trăim în liniște și pace în Transilvania, respectând drepturile tuturor, inclusiv ale minorității maghiare din România. Iar orice referire revizionistă cu privire la Ardeal este evident un non-sens. Cei care cunoaștem realitățile din zonă, știm foarte bine acest lucru”, a transmis eurodeputatul social-democrat Victor Negrescu, în urma evenimentului de la Băile Tușnad, unde premierul maghiar, Viktor Orban a susținut un discurs, ironizând autoritățile române. 

Potrivit eurodeputatului, „discursul anti-european al lui Viktor Orban de la Tușnad este, de fapt, ilustrativ pentru eșecul politicii iliberale”.

„Ungaria este astăzi tot mai izolată, se află pe primul loc în termeni de inflație în Europa, are fondurile europene blocate și se confruntă cu lipsa unor produse de bază. Acest lucru este dovada "ghetorizării economice, politice și culturale" promovate de acest model politic”, a subliniat Negrescu.

Eurodeputatul a mai completat că „mai importante decât discursul malițios sunt declinul demografic exponențial al comunității maghiare din țara noastră, nivelul său scăzut de cunoaștere a limbii române precum și controlul strict al Comisiei Europene privind programul transfrontalier Ungaria-România generat de încălcările repetate ale legislației europene de către executivul de la Budapesta”.

„Un aspect relevant pentru noi este să evităm izolaționismul cultural și să facilităm dialogul interetnic. Doctrina iliberală și anti-europeană nu reprezintă și nu poate reprezenta un model pentru România”, a conchis eurodeputatul Victor Nergrescu.

Orban, ironii la adresa autorităților române 

Premierul Viktor Orban și-a început discursul fiind ironic vizavi de temele despre care a susținut că i s-a cerut să nu le avbordeze.

„Într-un document oficial, vă fac cunoscut acest lucru, anul acesta, MAE român, din câte am înțeles, ne-a venit în ajutor și mi-a scris ce să spun și ce trebuie să evit. Ni se recomandă să nu vorbim despre lucrurile care pot aduce atingere simbolurilor naționale românești, bine, putem să convenim asta. Urez bun venit prietenilor care vin cu steagurile românești și secuiești”, a spus șeful Guvernului de la Budapesta.

Totodată, șeful Guvernului maghiar a mai explicat: „Există subiecte despre care putem vorbi doar să nu le punem în lumina proastă. (...) Valorile occidentale înseamnă migrație, LGBT și război. Nu trebuie să le punem noi în lumină proastă, pentru că se pun ele singure. Și mai trebuie să evităm discursurile xenofobe sau cu tentă xenofobobă referitoare la migrație”, a mai spus premierul Ungariei.

„Ce oferim noi prietenilor români, în primul rând dacă președintele român vine în Ungaria să țîină un discurs, și noi îl tot invităm, noi nu o să stabilim ce poate spune și despre ce subiect”, a mai atras atenția Viktor Orban.

Șantaj privind aderarea la Schengen 

Potrivit politologului Cristian Pîrvulescu, premierul maghiar a șantajat România privind obiectivul său de aderare la spațiul de liberă circulație european. 

„Ambiția națională română cea mai mare este susținută de partea maghiară și va atragem atenția că din 2024 1 iulie, Consiliul va avea presedinție maghiară și vrem să obținem statutul de stat membru pentru România”, a mai atras atenția Viktor Orban, încheind discursul cu o remarcă privind conducerea Executivului român: „România are un premier nou, la mulți ani, să fie sănătos, e al 20-lea premier român de când sunt prim-ministru. Poate la a 20-a încercare ne iese”.

Mai multe pentru tine:
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima