Metsola, despre vizitele lui Bușoi în Qatar: Ne uităm la acest caz pentru că avem prea multe excursii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Roberta Metsola, președintele Parlamentului European, susține că instituția pe care o conduce va verifica și cazul lui Cristian Bușoi, unul dintre europarlamentarii care au mers la Doha pe banii statului Qatar.

Parlamentul European va face verificări în cazul Bușoi. Foto: presidency

Acest caz specific nu a ajuns încă la mine, dar vă pot spune că ne uităm la el pentru că avem prea multe excursii, declarate sau nu. Sunt așa zise grupuri de prietenie în Parlamentul European în cadrul cărora membri ai Parlamentului au călătorit în diferite țări și cine știe ce s-a întâmplat când au fost acolo", a spus Roberta Metsola pentru EuropaFm.

Întrebată dacă sunt români cercetaţi, Metsola a răspuns: "Nu vă pot spune așa ceva. Nu mi-a fost supus atenției așa ceva. Asta este tot ce vă pot spune".

În contextul unor investigaţii cu privire la influența Qatar în Parlamentul European, europarlamentarul român Cristian Buşoi ar fi fost la Doha, pe banii statului Qatar, fără a declara în documente aceste vizite, potrivit Libertatea. În una dintre vizite ar fi mers alături de eurodeputatul Greciei, Eva Kaili, acuzat de spălare de bani și corupție. 

 „Am fost în Qatar, dar nu ca membru în grupul de prietenie dintre Legislativul European și Qatar. Vreau să fiu clar cu acest lucru”, a susținut Bușoi, afirmând că nu a existat o vizită a comisiei de prietenie din Legislativul European. „Cum n-a fost o deplasare oficială a Parlamentului, au plătit cei din Qatar”, a afirmat eurparlamentarul, potrivit sursei citate.  

Eurodeputatul român este și membru supleant în Delegația Parlamentului European pentru relații cu Peninsula Arabică (DARP), fiind și cel care a relansat grupul de prietenie parlamentar dintre Parlamentul European și Qatar. 

 „Salut relansarea Grupul de prietenie parlamentară UE - Qatar, care a avut loc, la inițiativa mea, în Parlamentul European și la care mi-au făcut onoarea să participe Excelența Sa Abdulrahman bin Mohammed Sulaiman Al-Khulaifi, ambasadorul statului Qatar și mai mulți colegi eurodeputați”, scria Cristian Bușoi pe Facebook, pe 16 noiembrie 2019. 

Ulterior, în 2020, euroalesul anunța, tot pe Facebook, deplasarea în Qatar, afirmând la acel moment că a participat la conferință în calitate de președinte al Comisie pentru Cercetare și Industrie și președinte al Grupului de Prietenie parlamentară UE – Qatar.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie