Luptă în trei pentru șefia femeilor liberale. Cine sunt candidatele pentru OFL

0
Publicat:

Nicoleta Pauliuc, Diana Morar și Cristina Trăilă și-au anunțat candidatura pentru șefia Organizației Femeilor Liberale, care în prezent este deținută de fosta deputată Florica Cherecheș. Congresul pentru președinția OFL va avea loc pe 31 martie.

Cine sunt cele trei candidate pentru OFL FOTO: Mediafax

Nicoleta Pauliuc, președinta comisiei de Apărare din Senat, a anunțat că va candida pentru funcția de președinte al Organizației Femeilor Liberale cu un program intitulat „Pentru România, cu suflet”.

„Mi-am depus astăzi candidatura pentru președinția Organizației Femeilor Liberale. Programul cu care candidez se numește <<Pentru România, cu suflet>>. Candidez pentru funcţia de preşedinte al Organizaţiei Femeilor Liberale cu sufletul deschis şi cu optimism. Aşa cum am făcut pe întreaga perioadă a carierei mele politice, vreau să fiu parte a soluţiei, vreau să construiesc, vreau să-mi folosesc priceperea şi energia pentru a urni lucrurile în direcţia bună”, a anunțat senatoare pe Facebook.

Aceasta susține că principalul obiectiv din postura de președinte al organizației de femei liberale va fi adoptarea propunerilor legislative care prevăd promovarea egalității de șanse:.

„Există propunerea legislativă care stabileşte o cotă de gen de 1/3 din candidaţii de pe locurile eligibile la alegerile parlamentare şi o alta care prevede 30% pentru locale; există, de asemenea, și propuneri de modificări la Legea finanţării partidelor în funcţie de numărul de femei şi tineri pe listele electorale. Aceste legi trebuie adoptate şi, din postura de preşedinte al Organizaţiei Femeilor Liberale, voi face din acest lucru un obiectiv principal al activităţii mele”, a precizat Nicoleta Pauliuc.

O altă candidată la șefia OFL este deputata Diana Morar, membră în comisia juridică din Camera Deputaților.  

„Ultimele zile au fost un carusel de emoții. Iar astăzi este punctul culminat. Și mă bucur de astfel de stări care sunt constructive și benefice. Mi-am depus candidatura pentru Organizația Femeilor Liberale. Iar sentimentele care mă încearcă sunt de bucurie și mândrie. Că am alături atât de multe femei puternice, iar împreuna sunt convinsă că putem transforma Organizația la nivel național. DOAR unite vom reuși să construim viitorul OFL. Împreună”, a anunțat Diana Morar, într-o postare pe Facebook.

De asemenea, pentru funcția de președinte al organizației femeilor liberale s-a înscris și deputata Cristina Trăilă, membră tot în comisia Juridică din Senat.

„Astăzi mi-am depus candidatura pentru un mandat de Președintă a Organizației Femeilor Liberale! Cred în această organizație, cred în puterea femeilor de a construi lucruri durabile, cred în forta echipei pe care o cunosc și cred în principiile și valorile care ne unesc! Puterea este în fiecare dintre noi, iar unite putem reuși în fiecare demers pe care ni-l propunem”, a anunțat Cristina Trăilă, care candidează sub sloganul „Unite pentru reușite”.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Kate ar fi „prea conservatoare” ca să încerce ce-i place soțului ei în dormitor. Care ar fi marea plăcere a lui „Dirty Will”?
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți