Liderul UDMR, despre modificarea Constituţiei: „România trebuie să clarifice dacă este republică prezidenţială ori republică parlamentară”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Inquam Photos

Preşedintele UDMR şi vicepremierul ţării, Kelemen Hunor, susţine modificarea legii fundamentale astfel încât România să devină o republică parlamentară, cu un preşedinte ales de Parlament. Totuşi, liderul UDMR este de părere că războiul din vecinătate şi criza economică încetinesc „ambiţiile mai mari”.

Întrebat, într-un interviu pentru Agerpres, despre referendumul de modificare a Constituţiei iniţiat de USR şi intitulat „Fără penali în funcţii publice”, pe care a declarat recent că îl va susţine, preşedintele UDMR a transmis:

„Eu n-am vorbit de referendum, am vorbit de proiectul de modificare a Constituţiei în Parlament, care trebuie susţinut şi vom susţine. Aşa cum am susţinut şi în Camera Deputaţilor, vom susţine şi în Senat, după care urmează un referendum, dacă trece.(...) Dacă ai votat în Parlament, atunci înseamnă că susţii şi referendumul în mod automat. Eu sunt convins că toţi sau aproape toţi parlamentarii vor vota pentru acest proiect, mai ales că USR nu se grăbeşte şi aşteaptă momentul potrivit.

Şi eu aş vrea mâine, poimâine, să avem această discuţie în Senat, să nu amânăm până în 2024, alegerile europarlamentare sau naţionale sau locale din 2024, fiindcă aşa ar fi corect. (...) Vom susţine, bineînţeles, şi toţi vor vota şi din arcul guvernamental, fiindcă nimeni nu-şi permite, din punct de vedere moral, din punct de vedere politic, să spună: «Eu vreau penali în funcţii publice». (...) Am destulă experienţă politică să vă spun că va trece de Senat. Dacă a trecut de Senat, e musai să faci un referendum. La asta m-am referit”. 

Războiul şi criza economică pun în paranteză ambiţiile mai mari

Şi UDMR îşi doreşte modificarea Constituţiei. Kelemen Hunor a declarat, aşa cum a mai făcut-o şi în trecut, că formaţiunea sa doreşte trecerea României la republică parlamentară, pentru că, susţine liderul UDMR, în acest moment România „nu este nici republică prezidenţială nici republică parlamentară”. 

„Acest deziderat încă nu trebuie abandonat. Discuţiile în coaliţie nu au fost duse mai departe, nu au fost detaliate.(...) Nu e momentul să faci o revizuire amplă. Noi am spus doar un singur lucru: să trecem la republică parlamentară, preşedinte ales de Parlament, fără să umblăm la atribuţiile preşedintelui. Atribuţiile preşedintelui rămân, dar muţi alegerea preşedintelui în Parlament, cum se întâmplă, de fapt, în marea majoritate a ţărilor Uniunii Europene.

România trebuie să clarifice: este republică prezidenţială ori republică parlamentară. Noi, în acest moment, nu suntem nici, nici. Nu suntem nici republică prezidenţială - de fapt nici nu prea există în Europa, există republică semiprezidenţială, cum e Franţa, prezidenţială ar fi modelul Statelor Unite, şi există republici parlamentare. Majoritatea ţărilor UE funcţionează ca state cu preşedintele ales în Parlament.  Şi, ca să nu fie nicio discuţie că vrem un preşedinte decorativ, nu umblăm la atribuţii, ele rămân aşa cum sunt. (...) Recunosc că momentul actual nu este exact momentul potrivit pentru revizuirea Constituţiei. Dar de fiecare dată se găsesc argumente să fie amânată modificarea Constituţiei. Totuşi, războiul, nesiguranţa, războiul din vecinătatea noastră, criza economică, pun în paranteză ambiţiile mai mari, fiindcă eşti ocupat cu stingerea incendiilor şi găsirea soluţiilor cât mai bune pentru cetăţenii tăi din punct de vedere economic şi, sigur, trebuie să păstrăm siguranţa graniţelor şi a ţării”, a explicat vicepremierul, potrivit sursei citate. 

Vezi şi: Kelemen Hunor atrage atenţia că societatea trebuie pregătită pentru o criză economică: „Probabil că din toamna acestui an vom simţi acest lucru”

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie