Le Figaro, despre Băsescu: Impulsiv, cu gura mare, a interpretat Constituţia după propriile interese

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru a doua oară în ultimii cinci ani, preşedintele României a reuşit să-şi salveze funcţia, pe fondul unei prezenţe scăzute la referendumul organizat pentru demiterea sa, scrie cotidianul francez Le Figaro.

Acuzând coaliţia de la guvernare de „abuz de putere“, Traian Băsescu i-a salutat pe românii care au respins lovitura de stat a celor 256 de parlamentari, dând asigurări că, după trei luni furtunoase de convieţuire, are ca obiectiv reconcilierea societăţii. Premierul Victor Ponta, însă, nu se dă bătut şi mizează pe o eventuală demisie de onoare a preşedintelui şi pe faptul că niciun politician „nu ar trebui să ignore voinţa a milioane de alegători“, în contextual în care, dintre cei care au votat, 86,9 la sută s-au pronunţat pentru demiterea lui Băsescu.

Un produs pur al culturii comuniste

Le Figaro notează că, la cei 60 de ani ai săi, preşedintele român a manifestat întotdeauna un apetit puternic pentru putere. "În 2004, într-o dezbatere televizată cu Adrian Năstase, adversarul său la alegerile prezidenţiale, acest fost căpitan de marină a recunoscut, nu fără umor, că, asemenea lui Năstase, el însuşi era un pur produs al culturii comuniste. Impulsiv, provocator, gură-mare, manipulator, Traian Băsescu nu a făcut niciodată nimic pentru a calma lucrurile şi, faţă de opozanţii săi, nu a avut niciodată scrupule în a interpreta Constituţia după interesele lui", scrie Le Figaro.

Personalitatea sa puternică, însă, n-are cum să mascheze adevărata miză a crizei: punerea în discuţie a unui sistem oligarhic moştenit din perioada tranziţiei, constând în controlul asupra instituţiilor şi aparatului de Stat, printr-o nouă clasă de antreprenori îmbogăţiţi în condiţii netransparente, odată cu trecerea la economia de piaţă. „Este imposibil să nu remarci că, în pofida îndemnurilor de la Bruxelles, lupta împotriva marii corupţii a rămas fără efect până la venirea la putere a lui Băsescu..Preşedintele român nu mai are nimic de pierdut“, remarcă publicaţia citată.

Ales prima dată la sfârşitul anului 2004 şi reales apoi în 2009, nu mai poate avea încă un mandat. În plus, de la introducerea în 2010 a unor măsuri de austeritate, popularitatea lui a scăzut. „Dar acest om orgolios visează, se spune, să lase o urmă în istoria României. Poate că deja este cazul. Sub conducerea lui, justiţia a devenit independentă şi, chiar dacă n-a permis dărâmarea reţelelor de influenţă moştenite de la vechiul regim, a pus capăt cel puţin culturii imunităţii în faţa legii care caracteriza până acum elitele conducătoare“, conchide Le Figaro.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare