Lasconi arată cu degetul către Drulă pentru scoaterea de pe lista la europarlamentare: Nu a fost decizia mea. A fost o decize forțată

0
Publicat:

Elena Lasconi, primărița din Câmpulung Muscel, a afirmat că nu ea a ales să facă un pas în spate la europarlamentare, fiind o decizie forțată de conducere, iar ei i-a fost comunicată de Cătălin Drulă, șeful partidului.

Elena Lasconi a fost retrasă, nu s-a retras, cum a anunțat USR FOTO Inquam

Sunt ok, cred că e foarte important și în politică și în orice funcție ai avea, să ai experiență de viață și eu am foarte mare experiență de viață. Nu sunt pe listele europarlamentare pentru că am fost retrasă de conducerea USR. Nu a fost decizia mea, a fost o decize forțată, mi s-a comunicat să mă retrag de pe liste. Cătălin Drulă mi-a comunicat”, a afirmat Elena Lasconi, într-un interviu pentru Euronews.

Ulterior, fosta deschidere de listă a USR pentru europarlamentare a subliniat că preferă ca nemulțumirile să le transmită intern. „Aș vrea ca toate elementele să le vocalizez în interiorul partidului, nu sunt genul care dezbină, sunt omul care unește. Mereu am fost în echipa care construiește, nu în cea care distruge”, a mai afirmat Lasconi.

Conducerea USR a comunicat invers: Lasconi s-a retras

Biroul Național al USR a anunțat, pe 5 noiembrie, că Elena Lasconi, care a fost criticată de propria fiică pentru că a votat „Da” la referendumul pentru familie, s-a retras de pe lista candidaților la europarlamentare.

În această seară, Biroul Național al USR a luat act de retragerea Elenei Lasconi de pe lista candidaților la alegerile europarlamentare. Elena Lasconi va continua să muncească pentru câmpulungeni și va avea sprijin din partea USR pentru a face, în continuare, performanță în administrație. Lasconi a intrat în politică pentru a construi străzi, școli, spitale, comunități, și va continua să facă asta la Câmpulung, susținută de USR”, se arată în comunicatul de presă al Biroului Național al USR. 

 Conform aceleiași surse, Elena Lasconi, primar USR al localității Câmpulung Muscel, s-a retras „din dorința de a nu afecta campania pentru alegerile europarlamentare, pentru a nu permite ca o serie de discuții apărute în spațiul public să mute atenția de la problemele cu care România se confruntă. USR își reafirmă susținerea pentru principiile și valorile liberale pentru care luptă atât în România, cât și în Europa”.   

Anterior, Cătălin Drulă anunțase că a cerut retragerea Elenei Lasconi: „Am avut o discuție cu Elena Lasconi și i-am cerut retragerea din campania pentru europarlamentare. Am decis convocarea Biroului Național al USR în această seară pentru formalizarea acestei decizii. Am certitudinea că Elena a înțeles că întreaga discuție publică din ultimele 24 de ore, împreună cu situația personală devenită publică, afectează campania și concentrarea USR pe lupta cu monstrul PSD-PNL. Elena va continua să muncească pentru câmpulungeni și va avea sprijin pentru a face performanță în administrație”, a anunțat șeful USR, pe pagina sa Facebook.

Mai multe pentru tine:
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”