Jonglerii cu imunitatea parlamentară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deputaţii din comisia juridică au dezbătut noul statut al parlamentarilor

Parlamentarii din comisiile juridice au întors, ieri, pe toate părţile prevederile din statutul deputaţilor şi senatorilor care se referă la imunitatea membrilor Legislativului.

Comisiile juridice au adoptat un amendament prin care se elimină prevederea din capitolul incompatibilităţilor care priveşte situaţia încetării mandatului de parlamentar ca urmare a rămânerii definitive, prin neatacare, a unei decizii ANI. Amendamentul a fost propus de senatorul PNL Tudor Chiuariu.

Pe de altă parte, parlamentarii jurişti au reformulat solicitarea de a primi probe din dosarele colegilor cărora trebuie să le aprobe arestarea. În varianta comisiei juridice,  în cazul solicitărilor de reţinere, arestare sau percheziţie, solicitarea procurorilor trebuie să conţină „temeiurile de fapt şi de drept care atestă îndeplinirea cerinţelor legale pentru luarea măsurii reţinerii sau arestării, după caz, respectiv existenţa indiciilor temeinice care justifică necesitatea efectuării percheziţiei“.

Subiectul a suscitat vii dezbateri în cadrul comisiilor juridice. Senatorul PSD Toni Greblă a cerut, în cadrul dezbaterilor generale privind proiectul de lege, eliminarea din text a modificărilor propuse la capitolul privind imunitatea parlamentară. El a spus că dacă aceste amendamente, pe care le-a calificat ca fiind „complet inutile“, vor fi menţinute, imaginea parlamentarilor va fi afectată şi se va ajunge la „inflamarea“ opiniei publice şi a presei.

DEZBATERI APRINSE
Acest punct de vedere a fost susţinut şi de deputatul Daniel Fenechiu (PPDD), şi de liderul deputaţilor UDMR, Mate Andras Levente.

Un punct de vedere diferit a fost exprimat de deputatul PSD Ioan Adam, care a susţinut că modificările preconizate la Statut nu conduc la o superimunitate.

Acesta a menţionat că speculaţiile care au apărut pe această temă au fost cauzate de faptul că nu au fost scoşi în faţă specialişti din Parlament care să explice consecinţele reale ale amendamentelor. De asemenea, deputatul Eugen Nicolicea (UNPR) a subliniat că propunerile de modificare privind procedura de ridicare a imunităţii nu depăşesc cadrul constituţional, ci doar aduc clarificări.

Acesta a arătat că argumentaţia potrivit căreia astfel de modificări la statut nu pot fi operate deoarece afectează imaginea parlamentarilor nu poate fi luată în considerare, pentru că obiectivul Legislativului este să adopte legi drepte, nu să se preocupe de imaginea sa. Amendamentele adoptate de Comisiile juridice urmează a fi înaintate Comisiei pentru Statut a celor două Camere, care va adopta raportul asupra iniţiativei legislative. Decizia finală va aparţine plenului.

Mai multe pentru tine:
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate