Iohannis: Schimbările profunde de securitate din prezent solicită un răspuns european unit şi puternic

0
Publicat:

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, joi, la prima reuniune a Comunităţii Politice Europene, care a avut loc la Praga, context în care a subliniat importanţa abordării în comun cu partenerii europeni a schimbărilor profunde de securitate din prezent, aspecte care solicită un răspuns european unit şi puternic.

Iohannis a subliniat necesitatea unui răspuns european puternic pe securitate FOTO Arhivă

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, în acest context, şeful statului a reiterat apelul pentru acţiuni hotărâte, coordonate şi solidare în faţa eforturilor continue ale Federaţiei Ruse de divizare a continentului european, potrivit Agerpres

Preşedintele Iohannis a pledat şi pentru consolidarea mecanismelor de rezilienţă pentru a răspunde ameninţărilor hibride din partea Federaţiei Ruse, subliniind că reducerea dependenţelor, securitatea cibernetică şi protecţia infrastructurii critice trebuie să rămână prioritare.

El a reiterat necesitatea continuării sprijinului pentru Ucraina şi a evidenţiat demersurile complexe întreprinse de România în sprijinul acestei ţări, în plan politic, economic, financiar, logistic şi umanitar.

"Pentru o înţelegere comună mai bună a ameninţărilor actuale de securitate, preşedintele Klaus Iohannis a evidenţiat importanţa esenţială a cooperării cu alţi parteneri internaţionali care împărtăşesc aceleaşi valori, pledând pentru consolidarea cooperării UE-NATO şi pentru un Parteneriat Transatlantic solid, ca piatră de temelie a securităţii europene", arată sursa citată.

Şeful statului a subliniat şi importanţa strategică a regiunii Mării Negre.

"În contextul în care războiul din Ucraina a generat şi o realiniere geopolitică, preşedintele Klaus Iohannis a accentuat importanţa revitalizării parteneriatelor internaţionale şi consolidării multilateralismului pentru a apăra sistemul de valori universale şi ordinea internaţională bazată pe reguli", menţionează sursa citată.

Preşedintele Klaus Iohannis a salutat iniţiativa de înfiinţare a Comunităţii Politice Europene, într-un punct de cotitură în istoria continentului, exprimând speranţa ca aceasta să contribuie la intensificarea coordonării politice şi a cooperării structurate între UE şi partenerii săi europeni, fără însă a constitui o alternativă la procesul de extindere a Uniunii, mai arată Administraţia Prezidenţială.

La reuniunea Comunităţii Politice Europene au participat, alături de reprezentanţii instituţiilor europene, liderii statelor membre ale Uniunii Europene, partenerii din Balcanii de Vest, Ucraina, Republica Moldova, Georgia, Armenia, Azerbaidjan, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Turcia, Islanda, Regatul Norvegiei, Confederaţia Elveţiană şi Principatul Liechtenstein.

"Desfăşurat într-un moment cheie pentru continentul european, în contextul războiului ilegal şi nejustificat declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei, Summitul Comunităţii Politice Europene a oferit oportunitatea unui dialog politic pe teme privind sprijinul pentru Ucraina, reacţia la escaladările recente ale Federaţiei Ruse, asigurarea securităţii, situaţia în domeniul energiei şi asigurarea securităţii aprovizionării, schimbările climatice şi evoluţiile în plan economic. Această nouă platformă de dialog a urmărit, de asemenea, facilitarea unor schimburi deschise şi cuprinzătoare de vederi cu privire la subiectele de maximă preocupare în noul context geopolitic, astfel încât să se poată defini căi de acţiune comune, în spiritul unităţii şi solidarităţii", arată Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele Klaus Iohannis urmează să participe vineri la reuniunea informală a Consiliului European de la Praga.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG