Iohannis: România nu va ataca la CJUE decizia pe Schengen

0
Publicat:

Președintele României a anunțat că în ciuda apelurilor unor politicieni, unii chiar din PNL, Guvernul nu va ataca decizia Consiliului JAI la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, ci va merge pe calea negocierilor.

Președintele României, Klaus Iohannis FOTO Presidency

La cald şi la emoţie, tot felul de analişti vin cu tot felul de soluţii. Pot să vă spun că România nu va ataca această chestiune la Curtea Europeană de Justiţie, a declarat Klaus Iohannis, întrebat miercuri, la Bruxelles, despre acest subiect.

Şeful statului a mai spus că oficialii români vor relua discuţiile cu Austria. „Vom începe discuţia cu austriecii, nu trebuie să evităm astfel de discuţii. Soluţia trebuie să vină din întregul pachet”, a explicat Iohannis.

Klaus Iohannis a completat că va discutat cu premierul suedez, fiindcă urmează preşedinţia Suediei la Consiliul UE. „Următorul pas trebuie să fie o reuşită. Nu îşi doreşte nimeni, nici noi, nici alţii, să ajungem într-un Consiliu JAI cu un vot negativ. Aşa ceva nu se va mai întampla”, a subliniat preşedintele.

Doar o sincopă

Șeful statului a fost de părere că este doar o problemă de momentul veto-ul Austriei, care va fi însă rezolvat în perioada următoare. „Oamenii vor vedea că a fost vorba de o sincopă, nu de o respingere. Suntem doriţi în Schengen, însă trebuie să trecem de această sincopă. nu are sens să cădem într-o depresie colectivă, pentru că nu rezolvăm absolut nimic, a mai spus Klaus Iohannis, întrebat despre o posibilă creştere a euroscepticismului a românilor.„

Președintele a punctat că decuplarea de Bulgaria nu e o soluție.Personal, cred că intrarea împreună în Schengen este considerabil mai bună, este de preferat faţă de cealaltă variantă. Imaginaţi-vă ce se întâmplă dacă Bulgaria, care nu este chiar o mare forţă europeană, este un bun partener al nostru, rămâne singură în faţa valului migrator care nu a încetat. Nu cred că este o soluţie bună. Soluţia de decuplare ar fi o soluţie de ultimă instanţă dar pe care eu şi echipa mea nu o căutăm. Deci, noi căutăm varianta să intrăm împreună”, a spus Iohannis.

Șeful statului a mai afirmat că „procedurile europene sunt foarte complexe şi permit multe abordări. „Ceea ce a pregătit şi a prezentat ministrul de Interne a fost pregătit împreună cu echipa mea şi nu conţinea o decuplare ci conţinea o decalare, adică România să intre prima, iar Bulgaria ulterior, dar votul să fie comun, doar termenele de intrare şi de verificare efectivă să fie oarecum adaptate la fiecare ţară”, a declarat preşedintele.

Vinovații nu sunt în România, ci în exterior

Șeful statului a mai subliniat că nu ar trebui să mai fie căutați vinovații în interiorul țării, adică la guvernare și în Coaliție, ci să ne uităm în exterior, la Austria. „Mi s-a părut puţin ciudată vânătoarea de vinovaţi care s-a declanşat în unele medii. Vinovaţii nu se găsesc în Bucureşti, nici în România, ştiţi foarte bine de ce nu s-a putut vota. Dar noi nu ne lăsăm descurajaţi, eu în niciun caz nu voi ceda, până când România devine membru în Schengen”, a precizat preşedintele. Nu în ultimul rând, deși a spus că aderarea e posibilă în 2023, nu a putut da un calendar fix.

Mai multe pentru tine:
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!