Iohannis, reacţie ciudată în cazul Antena 3: Abordarea heirupistă a ANAF mi se pare cel puţin nepotrivită, dacă nu discutabilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis a criticat, miercuri, abordarea „heirupistă“ a ANAF la evacuarea trustului Intact, spunând că libertatea de exprimare nu poate fi suprimată pentru „banale motive administrative“. Reacţia preşedintelui este surprinzătoare, în condiţiile în care, de dimineaţă, premierul Dacian Cioloş a susţinut în plenul Senatului că ANAF n-a făcut altceva decât să pună în aplicare o decizie a Justiţiei.

"În primul rând, cred că libertatea de exprimare în media nu poate fi suprimată pentru banale motive administrative. În al doilea rând, această abordare heirupistă a ANAF mi se pare cel puţin nepotrivită, dacă nu discutabilă", a declarat preşedintele la Biblioteca Centrală Universitară, înaintea unei dezbateri.

Preşedintele a mai spus că situaţia în care este trustul Intact este "neplăcută şi inutilă" şi că a constatat deschidere la factorii de decizie în acest caz, în urma discuţiilor pe care le-a avut pe această temă. "Cu siguranţă prin discuţii aşezate şi calme până la urmă se găsesc soluţii convenabile", a mai spus Klaus Iohannis. 

Premierul Dacian Cioloş a declarat, miercuri, în plenul Senatului, că ANAF nu face altceva decât să pună în aplicare o decizie definitivă a justiţiei în cazul posturilor de televiziune ale grupului Intact.

"Statul român este proprietarul acelor clădiri şi este datoria instituţiilor statului să-şi controleze aceste bunuri, aşa cum ele sunt atribuite prin decizie definitivă a instanţei", a spus premierul Dacian Cioloş, în plenul Senatului.

Şeful Executivului a mai spus că nu intră în atribuţiile Guvernului stabilirea termenului de evacuare şi nici prelungirea contractelor de închiriere a sediilor în care îşi desfăşoară activitatea posturile de televiziune.

"Termenul dat pentru evacuare voluntară este stipulat de Codul de procedură civilă şi nu este stabilit de ANAF. Nu este o decizie specifică a ANAF, pentru acest caz, termenul de cinci zile. Nu există prin lege termene diferite pentru televiziuni sau pentru alte tipuri de activităţi. Dacă nu se aplica termenul, atunci ANAF încălca termenele legale şi ar fi putut fi acuzat de discriminare. La ora actuală, singura formă de valorificare a bunurilor confisacte de stat este reglementată de Ordonanţa 14/2007 care presupune doar vânzarea bunurilor ca formă de valorificare a acestora, lucru confirmat şi de către Curtea Constituţională prin decizia 859/2015, publicată în zece februarie anul acesta. Acest aspect a fost comunicat oficial şi celor care folosesc în momentul de faţă imobilul, încă din iunie 2015. În tot acest timp, contractul de închiriere nu a fost încheiat cu ANAF ci cu fostul proprietar. Deci, locatarii imobilului respectiv au contract de închiriere cu fostul proprietar şi nu cu ANAF. Portivit hotărârii judecătoreşti, bunul a fost trecut în proprietatea privată a statului liber de orice sarcini, deci automat şi contractele de închiriere care existau înainte de această decizie judecătorească îşi încetau activitatea", a spus premierul.

Pe aceeaşi temă: 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!