Iohannis participă la segmentul de nivel înalt al Adunării Generale a ONU FOTO/VIDEO

0
Publicat:

Președintele României a participat, marți, la segmentul de nivel înalt al Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite. În marja evenimentului, Iohannis va avea o serie de întrevederi bilaterale. 

Klaus Iohannis a participat astăzi, începând cu ora 16:00 a României, la deschiderea segmentului al nivel înalt al dezbaterilor generale din sesiunea UNGA.

În cadrul participării la deschiderea segmentului al nivel înalt al dezbaterilor generale din sesiunea UNGA, Klaus Iohannis a avut o întrevedere cu președintele Republicii Kazahstan.

Președintele va participa, marți, și la Summitul privind Obiectivele de Dezvoltare Durabilă - Dialogul Liderilor cu tema „Unitate și solidaritate: întărirea sistemului multilateral pentru sprijin consolidat, cooperare, follow-up și revizuire”, în cadrul căreia va avea și o intervenție.

Începând cu ora locală 19:00, ora 02:00 a României, șeful statului român va participa la recepția tradițională oferită de președintele SUA și a Primei Doamne în onoarea șefilor de delegații.

Miercuri, 20 septembrie, Klaus Iohannis va susține o intervenție în cadrul dezbaterilor generale ale celei de-a 78-a sesiune a Adunării Generale a ONU.

Președintele României va avea o alocuțiune, joi, 21 septembrie, la evenimentul World Leaders Forum cu tema „Perspectiva României asupra războiului împotriva Ucrainei și impactul acestuia asupra securității la Marea Neagră”.

Tema centrală a actualei sesiuni a Adunării Generale a ONU, care are loc în această săptămână la New York, este "Reconstruirea încrederii şi relansarea solidarităţii globale: accelerarea acţiunii privind Agenda 2030 şi Obiectivele sale de Dezvoltare Durabilă în scopul păcii, prosperităţii, progresului şi sustenabilităţii pentru toţi".

Mai multe pentru tine:
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Rețeta grecească de post care face furori. Cartofi și dovlecei mai gustoși ca orice friptură!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horia Brenciu și familia sa, momente de tensiune în Malaezia. Zborul spre casă s-a anulat: „Se speculau incidente legate de Israel, de Iran și chiar de Statele Unite”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă