Iohannis: E nevoie de mai multă apărare pe Flancul Estic. Trebuie planuri concrete, să știm cine și ce trupe trimite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Președintele României a pledat pentru suplimentarea forțelor de apărare pe Flancul Estic, însă a solicitat, în conferința comună cu șeful NATO, ca la nivelul Alianței să existe planuri concrete de intervenție.

Klaus Iohannis și Jens Stoltenberg FOTO Presidency.ro

E nevoie de mai multă forță de apărare, de descurajare pe Flancul Estic. Chiar azi am discutat chestiunile. E nevoie de un număr sporit de militari aliați. Dar asta nu e suficient. Pentru a putea reprezenta o descurajarare și apărare e nevoie de echipamente. De echipamente prepoziționate”, a afirmat Klaus Iohannis, fiind întrebat dacă i-a cerut lui Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, forțe suplimentare. 

Însă e nevoie de concretizarea acestor decizii. La Madrid (n.r. - Summitul NATO) decizia a fost mai degrabă generică. Acum doresc, cel puțin asta a fost partea mea, doresc să trecem la fapte.  E nevoie de planuri concrete, ca în cazuri concrete, să știm cine și ce trupe trimite. Nu putem lăsa astfel de decizii pentru un ultim moment”, a completat liderul de la Palatul Cotroceni. 

Klaus Iohannis a vorbit de necesitatea dezvoltării de structuri logistice. „Toate acestea, după părerea mea, părerea nnoastră sunt necesare.  Cred că la Summitul de la Vilnius e posibil să avem decizii mult mai curajoase și mult mai concrete”, a mai punctat președintele României.

Stoltenberg: Să nu-l lăsăm pe Putin să câștige

La rândul său, secretarul general al Alianței Nord-Atlantice a subliniat că „NATO se află aici și vom face tot ce e necesar pentru a apăra toți aliații”, adăugând că miniștrii de externe ai NATO, care se reunesc marți la București, vor căuta noi modalități de a sprijini în continuare Ucraina.

Jens Stoltenberg a mulțumit României pentru faptul că a facilitat exportul a milioane de tone de cereale din Ucraina și pentru că a asigurat un sprijin militar semnificativ Ucrainei. „Nu-l putem lăsa pe Putin să câștige, ar arăta altor lideri că se pot atinge țeluri prin forță”, a afirmat secretarul general al NATO.

Klaus Iohannis vorbit de importanța Mării Negre încă din discursul de după reuniune, până să fie întrebat de reporteri. „Am subliniat, în discuțiile cu domnul Secretar General, necesitatea implementării cât mai rapide a deciziilor adoptate de Summitul istoric de la Madrid din acest an. Reuniunea miniștrilor de externe este un important reper în acest proces și în pregătirea Summitului din 2023, care va avea loc în Lituania, la Vilnius. Reamintesc faptul că importanța strategică a Mării Negre a fost inclusă, la inițiativa României, pentru prima dată, în Noul Concept Strategic, adoptat la Summitul NATO de la Madrid.  Am reiterat, în acest context, relevanța operaționalizării, cât mai repede, a deciziilor de la Madrid privind consolidarea posturii de apărare înaintată pe Flancul Estic al Alianței”, a precizat Iohannis. 

2,5% la Apărare.

De asemenea, șeful statului s-a angajat că România va da 2,5% la Apărare. „România, la rândul său, va continua să aducă o contribuție substanțială la apărarea colectivă a NATO și la consolidarea capabilităților Alianței, acționând, în continuare, ca furnizor de securitate și stabilitate în regiune. Acest angajament se bazează pe măsuri concrete, în primul rând pe decizia de a crește cheltuielile naționale destinate Apărării de la 2% din PIB, cât sunt acum, la 2,5% din PIB începând chiar din anul 2023”, a completat Klaus Iohannis.

Mai multe pentru tine:
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”