Iohannis merge marți la Summitul Format B9 la Bratislava. Tema centrală, pregătirea următorului summit al NATO

0
Publicat:

Președintele României să întâlnește cu liderii statelor care fac parte din Formatul București 9, unde pe lângă pregătirea agendei NATO, o atenție deosebită e reprezentată de situația din Republica Moldova.

Președintele României, Klaus Iohannis FOTO Presidency

Președintele României, Klaus Iohannis, va participa marți, 6 iunie 2023, la Bratislava, Republica Slovacă, la Summitul Formatului București 9 (B9), pe care îl va coprezida alături de Președintele Republicii Slovace, Zuzana Čaputová, și de Președintele Republicii Polone, Andrzej Duda. La eveniment va participa, de asemenea, Secretarul General NATO, Jens Stoltenberg. Reuniunea la vârf a statelor din Formatul București 9 se desfășoară cu aproximativ o lună înaintea Summitului NATO de la Vilnius și va oferi prilejul unui schimb aprofundat de opinii cu privire la prioritățile de pe agenda aliată și obiectivele majore, cu accent pe consolidarea posturii NATO de descurajare și apărare pe Flancul Estic, precum și pe intensificarea cooperării cu Ucraina”, arată un comunicat al Administrației Prezidențiale.

Progresele Alianței și situația din Republica Moldova

Agenda discuțiilor va viza evaluarea progresului realizat în implementarea deciziilor aliate adoptate în cadrul Summitului NATO de la Madrid, inclusiv în ceea ce privește angajamentele de investiții și cheltuieli pentru apărare, precum și sprijinul acordat Ucrainei în susținerea aspirațiilor sale euroatlantice. O atenție specială va fi acordată și partenerilor vulnerabili din regiune, precum Republica Moldova, care se confruntă cu provocări crescute de securitate”, mai arată sursa citată.

Programul oficial arată că declarațiile de presă comune ale șefilor de stat participanți la Summitul Format B9 vor avea loc de la ora 12.00. 

Consecințele războiului rus dus împotriva Ucrainei

Duminică, Klaus Iohannis a vorbit de consecințele războiului dus de Rusia împotriva Ucrainei, cu ocazia primirii unui nou premiu din partea unei organizații germane.

Niciunul dintre noi, cei prezenți astăzi aici, nu am fi crezut că în secolul XXI, în Europa, vom fi martori la o asemenea tragedie, precum cea declanșată la 24 februarie 2022, când Federația Rusă a lansat războiul brutal de agresiune împotriva Ucrainei. Rusia a comis sistematic încălcări masive și grave ale drepturilor omului și crime de război, care trebuie să fie pedepsite. Asistăm, din păcate, la unul dintre cele mai terifiante aspecte ale războiului: strămutarea forțată a mii de copii ucraineni în Rusia. Trebuie stopate practicile de transfer forțat ilegal și deportare pe care le desfășoară în prezent Federația Rusă împotriva populației ucrainene, inclusiv practicile sale de îndepărtare a copiilor din familiile și casele lor”, a afirmat Klaus Iohannis. 

România și românii au fost alături de Ucraina și de poporul ucrainean de la începutul agresiunii ruse. Așa cum am făcut din prima zi a războiului, vom continua să oferim sprijin consistent și multidimensional vecinilor noștri ucraineni greu încercați de acest război nedrept. Acționăm pe mai multe planuri: politic, diplomatic, umanitar, economic, financiar, sectorial, dar și prin folosirea instrumentelor dreptului internațional. Susținem tragerea la răspundere a reprezentanților puterii ocupante care au comis crime internaționale în teritoriile invadate”, a mai punctat președintele.

„Am mobilizat resurse instituționale și financiare semnificative pentru a oferi sprijin celor, intre timp, peste 4,3 milioane de refugiați ucraineni care au trecut frontierele ţării noastre. În prezent, avem aproape 100.000 de cetățeni ucraineni care au ales să rămână în România, inclusiv mai bine de 22.000 de copii. România a fost și este şi rămâne un vecin primitor pentru refugiații ucraineni, punând la dispoziție resurse și servicii special destinate acestora: cazare, acces gratuit la asistență medicală, la educație, la piața muncii și la transportul public”, a mai afirmat șeful statului.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate