Iohannis: Din 15 mai se elimină purtarea măştii în exterior, cu unele excepţii, şi se elimină restricţiile de circulaţie noaptea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis s-a întâlnit cu prim-ministrul Florin Cîţu şi cu membri ai Guvernului pentru a discuta relaxarea restricţiilorFOTO: Administraţia prezidenţială

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, la finalul şedinţei de lucru cu prim-ministrul şi mai mulţi membri ai Guvernului, noile relaxări începând cu 15 mai. Şeful statului spune că relaxarea va avea loc în mai multe etape: prima etapă din 15 mai, a doua etapă de la 1 iunie, a treia etapă de la 1 iulie şi ultima etapă de la 1 august. Începând cu 1 iunie se vor putea organiza nunţi, botezuri şi mese festive.

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis că, în cadrul şedinţei de lucru de joi, a fost pregătit un calendar cu măsuri de relaxare care să cuprindă întreaga vară. Înainte de a prezenta măsurile concrete de relaxare a restricţiilor, preşedintele a făcut o rememorare a situaţiei pandemice din România de la declanşare şi până în prezent şi le-a mulţumit medicilor şi personalului medical pentru efortul depus.

Şeful statului a transmis că îţi doreşte reforme în sistemul medical, în sistemul educaţional, dar şi în cel economic pentru „România post-pandemie”.

Principalele declaraţii ale preşedintelui Klaus Iohannis la finalul şedinţei de lucru:

„Am discutat astăzi despre pandemie, despre campania de vaccinare şi despre măsuri de relaxare. Peste un an de zile a durat până acum pandemia. A fost prea multă suferinţă în România şi îmi pare rău pentru toţi cei care au suferit, însă trebuie să ne amintim şi de cei care au făcut posibilă gestionarea pandemiei: medicii, personalul medical. Ei sunt eroii noştri şi le datorăm mulţumiri. Acum vedem că pandemia s-a redus un pic, putem să respirăm puţin mai uşuraţi. Dar în acelaşi timp trebuie să ne fie clar că trebuie să ne pregătim pentru România post-pandemică. Pandemia nu se va termina nici mâine, nici de la 1 septembrie, dar trebuie să fim pregătiţi. Eu nu îmi doresc ca România post-pandemică să fie aceeaşi cu România înainte de pandemie. Avem şansa să o facem mai bună. Trebuie să implementăm reformele. Să avem o ţară în care facem sistemul medical mai bun, în care facem şcolile mai sigure, în care economia creşte, în care salariile cresc şi în care viaţa devine mai bună. 

Am avut în ultimele săptămâni o evoluţie de la o zi la alta, când numărul de persoane infectate a scăzut, cât şi numărul de persoane care au murit în fiecare zi de pe urma acestei boli cumplite. În acelaşi timp campania de vaccinare a prins viteză. Avem peste 100.000 de persoane zilnic care se vaccinează. Am parcurs deja un drum lung, însă este nevoie de mult mai mult. Dacă vrem să ieşim din pandemie, trebuie să ne vaccinăm. Pentru asta, în şedinţa de astăzi, am stabilit nişte ţinte de vaccinare: 1 iunie- 5 milioane de persoane vaccinate, 1 iulie 6 milioane, iar la 1 august 7 milioane de persoane vaccinate. 

Am pregătit un calendar cu măsuri de relaxare şi am dorit să cuprindă intreaga vară. Aşadar, ne pregătim de relaxare. Însă trebuie să fie o relaxare precaută. Nu vrem să ne relaxăm în iunie ca să revenim în august. Aşadar, vom avea o relaxare pas cu pas. Am elaborat calendarul care cuprinde aceşti paşi până pe 1 septembrie, urmând că până la sfârşitul verii să avem o reevaluare pentru toamnă. Aceste relaxări sunt condiţionate de evoluţia pandemiei şi de gradul de vaccinare. Dacă vrem mai multă relaxare trebuie să respectăm măsurile în vigoare şi să ne vaccinăm. Aşa de simplu este”, a explicat preşedintele.

Din 15 mai renunţăm la mască în exterior

„Prima etapă de relaxare va avea loc pe 15 mai, următoarea etapă este 1 iunie, 1 iulie şi pe urmă 1 august. Aşadar, din 15 mai se elimină portul măştii în exterior, cu câteva excepţii: pieţele, staţiile de transport public, unde masca va rămâne obligatorie. A doua măsură este eliminarea restricţiilor de circulaţie noaptea şi simultan se elimina orice restricţie asupra programului agenţilor comerciali. Adică magazinele revin la programul normal. Tot din weekend activităţile sportive pot fi posibile în aer liber cu 25% din locuri ocupate. În interior vom avea câteva relaxări care încep majoritatea în 1 iunie”, a transmis preşedintele.

Despre nunţi şi alte evenimente

Începând cu 1 iunie vor putea avea loc nunţi şi botezuri în exterior cu un număr maxim de 70 de persoane, în timp ce în interior aceste evenimente vor putea găzui 50 de persoane. De la 1 iulie numărul va creşte, la fel şi de la 1 august. 

În schimb, dacă organizatorul garantează că toate persoanele care participă la eveniment sunt vaccinate, se renunţă la restricţionarea numărului de participanţi. Concret, dacă pe 15 iulie cineva doreşte să organizeze o nuntă în interior şi garantează că toţi participanţii sunt vaccinaţi, nu se mai aplică restricţionarea, a transmis Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat joi o şedinţă cu prim-ministrul Florin Cîţu şi cu membri ai Guvernului cu repsonsabilităţi în domeniul sănătăţii, unde au discutat despre măsurile de restricţie şi despre evoluţia epidemiologică.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort