Încă 100 milioane lei pentru primari de la guvern

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Guvernul Ponta a alocat, în mai multe rânduri, fonduri pentru primari FOTO gov.ro

Bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a fost sulimentat cu 100 milioane lei din Fondul de rezervă bugetară, pentru lucrările efectuate de primării în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).

Guvernul Ponta a decis alocarea banilor în şedinţa de miercuri a Executivului.

Legea finanţelor publice locale stabileşte că bani din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului sunt repartizaţi unor ordonatori principali de credite ai bugetului de stat şi ai bugetelor locale, pe bază de hotărâri ale Guvernului, dar numai pentru finanţarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în timpul exerciţiului bugetar. Guvernul a aprobat însă o derogare de la această lege.

La începutul lunii, senatorii au adoptat o propunere legislativă care prevede creşterea salariilor pentru primari şi preşedinţi de consilii judeţene cu până la 30%.

În timp ce Guvernul deplânge lipsa banilor, aleşii locali reprezintă, în continuare, o categorie favorizată. Senatorii au aprobat, prin vot secret, un proiect de lege prin care lefurile primarilor şi şefilor de judeţe vor fi rotunjite consistent. În expunerea de motive, iniţiatorii legii, parlamentarii USL, printre care Ecaterina Andronescu, Ioan Chelaru, Toni Greblă, şi Tudor Chiuariu, au adus argumente caraghioase.

„Importanţa funcţiei primarilor de comună şi faptul că trebuie să aibă o indemnizaţie decentă şi peste nivelul instituţiilor pe care într-un fel sau altul le coordonează (de exemplu un director de şcoală din comună are la ora actuală un salariu mai mare decât primarul)“, se arată în expunerea de motive, deşi, conform grilei de salarizare, un director de şcoală cu ani grei de vechime ajunge la un salariu de 2.000 de lei.

De asemenea, Guvernul condus de Victor Ponta a încercat să le trimită primarilor bani din fondul de rezervă. Motivul: cheltuieli urgente în sezonul rece.

Decizia a fost luată pe furiş de Executiv, prin hotărâre, fără ca aprobarea actului normativ să fie anunţată pe site sau la finalul şedinţei de Guvern, aşa cum se întâmplă în cazul unor hotărâri sau ordonanţe de urgenţă uzuale. În hotărâre se arată că repartizarea sumei pe unităţi administrativ-teritoriale se face prin ordin al vicepremierului Liviu Dragnea, pe baza solicitărilor venite de la primării.

Materiale pe aceeaşi temă:

Banii pentru „gerul arctic“ au ajuns pe furiş la baroni  Guvernul condus de Victor Ponta le va trimite primarilor bani din fondul de rezervă. Motivul: cheltuieli urgente în sezonul rece

Guvernul a alocat din nou bani primăriilor, de această dată peste 4,5 milioane euro Guvernul a alocat din nou bani pentru unităţi administrativ-teritoriale, de această dată în cuantum total de 20 milioane lei (peste 4,5 milioane euro), pentru cheltuieli urgente în sezonul rece, prin suplimentarea bugetului Ministerului Administraţiei Publice, din Fondul de rezervă bugetară, informează Mediafax.

Motivul pentru care Senatul umflă lefurile primarilor. „Un director de şcoală din comună are un salariu mai mare decât primarul“

Senatorii au adoptat o propunere legislativă care prevede creşterea salariilor pentru primari şi preşedinţi de consilii judeţene cu până la 30%


 

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi