Greu al PSD, despre comasarea alegerilor: „Peste 90% șanse”. Social-democrații înclină covârșitor pentru unirea unor scrutinuri

0
Publicat:

Mihai Tudose, eurodeputat și coordonator al campaniei PSD pentru europarlamentare, e de părere că sunt șanse foarte mari pentru o comasare de alegeri, iar în interior social-democrații înclină spre un asemenea demers.

Mihai Tuudose, coordonator al campaniei PSD pentru PE FOTO Arhivă Adevărul

Mihai Tudose a precizat că părerea personală este că șansele sunt foarte mari pentru comasarea unor alegeri în 2024. „Dacă e peste 51% e ok. Personal cred că peste 90%. Nu există impediment legal să comasăm alegerile”, a declarat coordonatorul campaniei PSD pentru europarlamentare, întru-un interviu la Prima TV

Tudose a punctat că sunt purtate în continuare discuții în Coaliție. „Eu încă nu ştiu să se fi hotărât, ştiu că sunt discuţii, vom avea discuţii în continuare. Am consultat, am fost în ţară, prin Ardeal, am avut săptămâna trecută consultări cu toate organizaţiile şi a fost o întrebare adresată deschis, există această variantă, voi ce spuneţi? Cam 95 la sută au spus că nu e o variantă rea. Din motive de confuzie a electoratului, ne chemaţi în fiecare duminică la vot. Ar trebui să vină cam de 5 ori la vot”, a mai afirmat Tudose.

„Oboseala” electorală

Lumea la un moment dat devine ostilă la acest exerciţiu democratic. Şi atunci ţinând cont de faptul că ai două alegeri care nu pot fi mutate sub nicio formă, alegerile europarlamentare unde data este stabilită de Consiliu şi alegerile parlamentare, unde Constituţia prevede clar nişte termene, restul mai pot fi mutate. Este o idee, să vedem, dacă părţile bune sunt mai multe decât părţile rele. Nu este făcută această comasare împotriva cuva, că am auzit voci că, dom'le, comasarea asta e făcută împotriva la nu ştiu ce partid”, a mai afirmat reprezentantul PSD

Mihai Tudose a explicat că sunt numeroase țări unde există comasare de alegeri, inclusiv Belgia: „Sunt o mulţime de ţări care fac lucrul acesta, inclusiv Belgia că tot vorbim de Parlamentul European. Ultima care a decis acest lucru este Irlanda. Îmi place foarte mult de aceşti colegi din politică sau mari analişti care spun vrem o ţară ca afară, dar când afară se întâmplă ceva de genul ăsta, nu mai e bine ce se întâmplă afară, noi avem specificul nostru.”

De asemenea, Mihai Tudose a criticat argumentul economic pentru comasare. „Argumentul financiar e o tâmpenie. Auzeam ieri o chestie genială. Domnule, vrem chestia asta fiindcă din banii economisiţi dăm la pensii acei 10 la sută. Şi la anul ce mama naibii mai comasăm ca să mai avem? Comasăm vinerea cu marţea? Sunt nişte colegi care nu ratează nicio ocazie de a fi ridicoli absoluţi”, a fost concluzia vicepreședintelui PSD.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie