Gorghiu: Proiectul pensiilor speciale e prioritate zero pentru noi. Amânarea ar duce la suspendarea PNRR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Șefa interimară a Senatului susține că proiectul de lege al pensiilor trebuie tranșat repede, iar acest lucru într-o manieră constituțională, pentru că face parte din PNRR, iar banii din acest plan sunt condiționați de bifarea reformelor.

Alina Gorghiu, președinta interimară Senatului FOTO facebook A.Gorghiu

Preşedintele interimar al Senatului a afirmat că proiectul legii pensiilor speciale este în prezent la comisii şi aşteaptă raport de la comisiile de apărare şi juridică, pentru a-l introducere pe ordinea de zi a plenului. „Din punctul nostru de vedere, acest proiect al pensiilor speciale este prioritate zero, este un angajament în programul de guvernare şi sperăm ca el să fie tranşat. Îmi doresc foarte mult ca proiectul ministerului Muncii, agreat de Guvern, să fie cu noroc”, a spus Gorghiu, amintind despre „istoricul adoptării legislaţiei pe pensii speciale, care a fost unul destul de complicat”.

Reprezentanta liberalilor a arătat că PNL a iniţiat două legi în Parlament, votate cu majoritate largă, dar care din păcate nu au trecut de controlul CCR. „Realmente îmi doresc să scăpăm de această problem din legislaţia românească şi să reglementăm odată pentru totdeauna problema pensiilor speciale”, a spus Alina Gorghiu.

Întrebată despre o posibilă amânare a acestei reforme, Gorghiu a spus: „Pensiile speciale sunt punct în PNRR, nu putem să amânăm adoptarea acestei legi pentru că, fără ea, ar fi suspendate aceste fonduri. Deci problema pensiilor speciale trebuie tranşată şi trebuie tranşată într-o maniera clară, constituţională şi sper că Ministrul Muncii, atunci când a scris proiectul, a discutat cu toţi cei afectaţi de această lege astfel încât repet, legislaţia să fie una în acord cu doleanţele Comisiei şi cu rigorile CCR”.

Alina Gorghiu a mai spus că s-a discutat mult despre aceste pensii speciale. „Precizez încă o data că militarii nu intră în această categorie a pensiilor speciale pentru că tot timpul au fost aceste discuţii în spaţiul public”, a mai arătat preşedintele interimar al Senatului.

În așteptarea raportului Băncii Mondiale

Marcel Ciolacu a precizat că ministrul Muncii Marius Budăi a informat, în şedinţa de luni a conducerii PSD, cu privire la faptul că urmează să vină un raport al Băncii Mondiale privind pensiile speciale şi a adăugat că aşteaptă o informare din partea Guvernului cu privire la acest proiect de lege, deoarece a fost asumat de către Executiv.

Pensiile speciale, am discutat şi astăzi cu domnul ministru Budăi. După cum bine ştiţi, a trecut un proiect legislativ perin Guvern, acum este la Parlament, dar a mai venit un raport şi urmează să mai vină un raport de la Banca Mondială, după ce au avut nişte discuţii la Comisie. Cred că cel mai corect, în acest moment, este să vedem aceste rapoarte, dacă trebuiesc făcute modificări la legea deja trecută prin Guvern sau nu. Aştept din partea Guvernului să ni se facă o informare, ca şi preşedinte al Camerei, după ce aceste rapoarte vin la Guvern”, a afirmat Marcel Ciolacu, luni la Parlament.

Acest jalon trebuie îndeplinit, trebuie închisă odată pentru totodeauna această discuţie cu privire la pensiile speciale”, a conchis Marcel Ciolacu.

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne