Gheorghe Falcă: Vizitele oficiale în SUA, Franţa şi Israel demonstrează că liberalii au întors România cu faţa către Occident

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Europarlamentarul Gheorghe Falcă a lăudat vizitele diplomatice ale Guvernului Orban, despre care spune că „a întors România cu faţa spre Occident”, subliniind contrastul faţă de guvernările PSD care au semnat proiecte de colaborare cu China sau Rusia.

„Vizita premierului Ludovic Orban la Paris face parte dintr-o adevărată ofensivă diplomatică a Guvernului României, o ofensivă diplomatică începută în urmă cu două săptămâni în Statele Unite şi care se va termina săptămâna viitoare în Israel. Aceste vizite dar mai ales nivelul discuţiilor şi înţelegerile semnate demonstrează faptul că guvernul liberal în parteneriat cu preşedintele Iohannis au reuşit să repună România ferm pe direcţia euro-atlantică”, a transmis Gheorghe Falcă într-un comunicat.

Acesta a mai precizat că vizitele externe ale guvernanţilor extind relaţiile cu statele respective. 

„Întâlnirile din aceste zile marchează întâlniri bilaterale cu cei mai importanţi aliaţi ai noştri din spaţiul euro-atlantic şi cu cel mai important aliat al României din Orientul Mijlociu. Prin aceste vizite, întărim şi extindem relaţiile deja excelente cu Statele Unite, mai ales pe dimensiunea economică, militară şi strategică, cu Franţa, mai ales pe dimensiunea economică şi de securitate şi cu Israelul, în special pe dimensiunea economică şi pe cea medicală. Delegaţiile române care au mers la Washington şi Paris, şi care vor merge la Ierusalim, conţin numeroşi miniştri şi numeroşi specialişti, iar acest lucru demonstrează încă o dată greutatea acestor vizite”, a adăugat liberalul.

Acesta din urmă a mai subliniat guvernul liberal a oprit proiectele de colaborare cu China sau Rusia, care ar fi putut pus în pericol apartenenţa României la valorile euro-atlantice.

„Guvernul liberal a spus stop proiectelor pe care pesediştii le-au semnat cu China, în special în domeniul energiei dar şi eventualelor colaborări cu Federaţia Rusă, colaborări ce puneau în pericol apartenenţa noastră la sistemul de valori euro-atlantic. În guvernarea liberală, vom rămâne ferm ancoraţi în structurile euro-atlantice şi principala noastră  preocupare va fi să întărim şi să extindem relaţiile speciale pe care le avem cu partenerii noştri din NATO şi din UE”, a mai transmis Gheorghe Falcă.

Mai multe pentru tine:
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent