George Simion, despre Rareș Prisăcariu: Nu mi-aș fi închipui că pot exista reacții negative, vitriolice

0
Publicat:

Liderul AUR a precizat, într-o postare pe Facebook, că a urmărit cu emoția prestația lui Rareș Prisăcariu la „Românii au Talent” și nu și-a închipui că pot exista „reacții negative, vitriolice chiar, împotriva lui și a părinților săi”.

George Simion, liderul AUR FOTO: Inquam Photos

„Oare părinții ar fi fost acuzați „că-i distrug copilăria”, dacă Rareș recita niște poezii despre „diversitate” sau despre „minunata lume fără țări”? Oare unde a fost corul bocitoarelor de azi, când copiii erau duși prin frig, să zbiere măscări în piețe? Aia nu a fost îndoctrinare? Cum îi apucă grija de copii, pe unii, doar când vine vorba despre Dumnezeu și Țară, dar nu zic nici „pâs” când vine vorba despre pornografie, incultură sau droguri?”, a afirmat George Simion.

Liderul AUR a punctat că în trecut „mărturisirea credinței și cunoașterea valorilor naționale, precum poeziile lui Eminescu, erau firescul: așa am crescut”.

„Așa au crescut și cei care-au făcut România Mare. La 5 ani, Enescu susținea primul concert, iar la 7 ani studia la Conservatorul Vienez. Geniile trebuie încurajate să-și atingă potențialul: dacă era după câțiva rătăciți de azi, părinții lui Enescu erau reclamați că-și chinuie copilul. Așa că felicitări Rareș, felicitări părinților tăi! Mergeți pe acest drum, Țara are nevoie de valori”, a adăugat George Simion.

Rareș Prisacariu a fost declarat marele câștigător al sezonului 13 al show-ului de la Pro TV, în urma voturilor publicului. Băiețelul de 7 ani din Botoșani, care a recitat, în fiecare etapă a concursului, texte cu mesaje profunde și emoționante, a născut numeroase polemici, iar pe YouTube și în rețelele sociale au apărut mii de reacții și comentarii, unele pozitive, altele negative.

Participarea sa la „Românii au talent” a generat valuri de reacții. Băiețelul a fost trimis direct în finala talent-show-ului, însă calificarea i-a adus și comentarii negative. Mulți dintre cei care au contestat rezultatul concursului au avut ca argument faptul că memoria foarte bună nu poate fi considerată un talent și că alți concurenți 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi