Firea, proiect pentru tichete cadou de Ziua Bărbatului: Continuăm astfel promovarea egalității de șanse

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Familiei a anunţat un proiect prin care şi bărbaţii pot primi tichete cadou de ziua lor, sărbătorită pe 19 noiembrie, în condiţiile în care în prezent Codul fiscal permite angajatorilor să ofere tichete cadou femeilor de Ziua Internaţională a Femeii. 

FOTO Facebook

„Vin cu o veste bună pentru bărbații şi băieţii noştri. Am inițiat un proiect prin care propunem introducerea acordării tichetelor cadou cu ocazia Zilei Bărbatului - 19 noiembrie”, a anunțat ministrul Familiei, subliniind că „egalitatea de șanse nu este doar despre drepturile femeilor, ci și despre cele ale bărbaților, discriminați mai puțin ce-i drept”.

Totodată, șefa Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Șanse a susținut că sunt continuate, astfel, „demersurile de promovare a principiului egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați”.

„De cele mai multe ori, femeile sunt discriminate, dar trebuie să recunoaștem și situațiile în care domnii sunt dezavantajați. Împreună cu echipa mea de a Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, în colaborare cu specialiștii ANES, propunem o modificare a Codului fiscal favorabilă și domnilor”, a mai informat Gabriela Firea.

Firea a mai explicat că „Legea 22/2016 stabilește ca date oficiale 8 Martie - Ziua Femeii şi 19 noiembrie - Ziua Bărbatului. Codul fiscal permite angajatorilor să ofere tichete cadou doamnelor şi domnişoarelor pe 8 Martie, cu ocazia Zilei Femeilor. Ne dorim, printr-un proiect de modificare a Codului Fiscal, ca angajatorii să poată acorda și domnilor un astfel de tichet în valoare de 300 de lei, scutit de impozite”, menționând că „singura condiție este ca acest beneficiu să fie prevăzute în contractul de muncă, fie el colectiv sau individual, sau în regulamentul intern al instituţiei”.

„Prin acest proiect, inițiat de Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Șanse și pe care îl lansăm în dezbatere publică, continuăm demersurile Guvernului României de promovare a principiului egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați la nivel național. Politicile publice în acest domeniu trebuie să aducă îmbunătățiri semnificative asupra vieții sociale și, în principal, să corecteze acele atitudini și comportamente care ar putea determina excluderea sau marginalizarea persoanelor”, a mai transmis ministrul.

Mai multe pentru tine:
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul