Firea și-a reluat funcțiile în PSD. Autosuspendarea a expirat SURSE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea PSD a luat act, luni, de faptul că autosuspendarea Gabrielei Firea din funcţiile de conducere din partid a expirat. Reprezentanta social-democraților va rămâne însă doar pe demnitatea de senator, în condițiile în care anterior scandalului „azilelor groazei” era și ministră a Familiei.

Gabriela Firea revine pe funcția de prim-vicepreședinte a PSD FOTO Inquam Photos

Potrivit unor surse din partid, membrii Consiliului Politic Național, reuniţi luni în şedinţă la sediul central al partidului, au constatat că autosuspendarea Gabrielei Firea, care este şi senator, a expirat în luna octombrie. Prin urmare, fosta ministră îşi poate relua funcţia de preşedinte al PSD Bucureşti şi pe aceea de prim-vicepreşedinte al partidului.

Gabriela Firea a demisionat, în luna iulie, din funcţia de ministru al Familiei, în urma unui scandal legat de condițiile din mai multe azile pentru bătrâni. Tot atunci ea a anunțat că s-a autosuspendat din funcţiile de conducere deţinute în PSD la nivel central şi la Bucureşti.

Miza celor care au profitat de ancheta autorităților, au confiscat mesajele publice și au pus tunurile pe mine nu este Ministerul Familiei, ci reconfigurarea scenei politice pentru anul electoral viitor. Tocmai din acest motiv plec, pentru moment, cu mare tristețe, față de tot ceea ce am făcut și puteam construi împreună cu echipa social-democrată din Capitală, și din funcția de președinte al Organizației PSD București, din care mă suspend o perioadă limitată”, afirma la acea vreme Gabriela Firea.

Vrea sprijin pentru candidatura la Capitală

La finalul lunii septembrie, Gabriela Firea a subliniat că potrivit ultimelor precizări ale lui Marcel Ciolacu ea e candidată PSD pentru Primăria Capitalei și a sugerat că liberalii ar putea să vină să o sprijine tot pe ea, dată fiind relația rece cu Nicușor Dan.

„Cred că liberalii vor fi oameni politici pragmatici și, în primul rând, vor ține cont de vocea cetățenilor. Eu am fost în toată această perioadă în cartierele din București, în piețe, vorbesc cu oamenii, oamenii nu cred că eu aș fi avut cea mai mică implicare în scandalul din această vară. Mă susțin mulți, într-adevăr unii și-au pus semne de întrebare, dar foarte mulți vor ca eu să-mi continui proiectele din postura de primar general. Evident trebuie să facem calcule acum să vedem dacă e suficient să candidez doar din postura de candidat al PSD și în ce măsură un posibil anunț nu ar stârni o coalizare în așa numita zonă politică a dreptei între celelalte partide politice. Dar dați-mi voie să cred că, după tot ce s-a întâmplat în ultimii trei ani în București, PNL nu are cum să dea girul lui Nicușor Dan”, a precizat Firea, într-un interviu pentru Digi24.

Tot în ședința de luni, PSD a votat ca Mihai Tudose să fie șeful de campanie pentru europarlamentare.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Mesajul de ultimă oră transmis de Kate Middleton după o apariție-surpriză! Ce o preocupă pe prințesă
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Ce trebuie să pui în șifonier pentru a menține tot timpul un miros proaspăt și frumos. Trucurile simple care funcționează întotdeauna
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”