Elena Udrea: Ponta îmi recunoaşte meritele. A ajuns să taie panglici la proiectele mele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elena Udrea îi ironizează campania electorală a lui Ponta  FOTO Mediafax

Elena Udrea îl ironizează pe Victor Ponta pentru modul în care a ales să îşi facă campanie electorală. Udrea susţine că Ponta a ajuns să taie panglicile la proiectele demarate de ea în perioada în care a fost ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului.

”Face ce face şi Victor Ponta ajunge să taie panglici tot la proiecte finanţate prin fonduri europene în timpul mandatului meu de ministru. Dar până la urmă asta înseamnă că îmi recunoaşte meritele şi acest fapt nu poate decât să mă bucure! Ieri de exemplu, Victor Ponta a participat în Târgu Jiu la inaugurarea Centrului de Zi Christian-Asistenţă pentru persoanele tinere şi adulte cu handicap. Contractul de finanţare pentru construirea Centrului de zi « Christian » a fost semnat în timpul mandatului meu, mai exact pe data de 30 martie 2011. Valoarea investiţiei a fost de peste 3,3 milioane de lei, din care finanţarea din fondurile europene prin Programul Operational Regional, gestionat de MDRT s-a ridicat la 2,2 milioane de lei”, a spus Udrea pe blogul personal.

Candidatul PDL de Roman reaminteşte de începutul campaniei electorale. Udrea susţine că Victor Ponta a mers, în calitate de premier, la semnarea ordinului pentru reabilitarea spitalului din Alexandria.   

”Dacă vă amintiţi, premierul şi-a început campania electorală în aceeaşi notă : a participat la ceremonia de semnare a ordinului de începere a lucrărilor de reabilitare a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Alexandria, la brat cu Liviu Dragnea, mimând buna înţelegere. Iar finanţarea lucrărilor de la spitalul din Alexandria din fonduri europene a fost semnată tot în timpul mandatului meu de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, mai exact pe data de 24 august 2010”, a mai spus Udrea pe blog.

"Şi în Opoziţie, dar şi acum, USL şi canalul de propagandă Antena 3 nu mai contenesc cu criticile la adresa proiectelor pe care le-am aprobam în calitate de ministru. Observ însă, că cel puţin premierul a revenit la sentimente mai bune şi se mândreşte cu ele. Ba chiar şi-a făcut un obicei din a lăuda proiectele desfăşurate de mine la MDRT. Indirect, dar este şi acesta un bun început. Dacă vă amintiţi, marea împărţeală a candidaturilor din USL s-a realizat, în această toamnă, într-un complex din Delta Dunării, realizat cu fonduri europene tot în timpul mandatului meu", scria Elena Udrea pe blog, la începutul campaniei electorale.  
 

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul