Delegaţia AUR s-a poziţionat în Parlamentul European împotriva rezoluţiei privind sprijinul pentru Ucraina VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Delegaţia AUR din Parlamentul European s-a poziţionat împotriva rezoluţiei privind sprijinul UE pentru Ucraina, adoptată miercuri.

Claudiu Târziu, eurodeputat în Parlamentul European FOTO: Facebook/Claudiu Târziu

„Nu putem fi de acord cu o astfel de poziţionare care nu face altceva decât să ne aducă mai aproape frontul de casele noastre şi, de asemenea, să ne supună nu doar unor riscuri pe care le presupune războiul, ci şi unor riscuri economice majore. Textul rezoluţiei a fost scris de grupul PPE, din care fac parte partidul Ursulei von der Leyen, dar şi PNL, a fost votat cu o majoritate largă şi conţine, între altele, propunerea ca fiecare stat din Uniunea Europeană să cheltuie în plus faţă de bugetul de apărare convenit ca parte a NATO. (...) Noi am dat un semnal politic aici, pentru că suntem consecvenţi cu poziţia noastră exprimată în repetate rânduri, pe care o reiterăm. Suntem de acord să oferim în continuare sprijin Ucrainei din punct de vedere politic, umanitar, din punct de vedere economic, până la un punct, până într-acolo unde sunt încălcate interesele şi drepturile cetăţenilor români. Altminteri, nu suntem deloc de acord cu implicarea României în război”, a anunţat eurodeputatul Claudiu Târziu.

El a adăugat că delegaţia AUR nu este de acord cu „decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a dona Ucrainei un sistem de rachete Patriot, singurul care era în funcţiune în România”, potrivit Agerpres.

„Dar asta nu este o poziţie anti-ucraineană şi în niciun caz una pro-rusă. Este una pro-românească şi raţională. Vrem să trăim în pace în Uniunea Europeană şi în Europa în general. Nu putem să încurajăm războiul sub nicio”, a precizat eurodeputatul AUR.

La declaraţia făcută de delegaţia AUR au mai fost prezenţi, alături de Claudiu Târziu, eurodeputaţii Georgiana Teodorescu, Adrian-George Axinia, Gheorghe Piperea şi Şerban-Dimitrie Sturdza.

Parlamentul European şi-a reconfirmat miercuri opinia potrivit căreia Uniunea Europeană trebuie să continue să sprijine Ucraina atât timp cât va fi necesar până la victoria împotriva Rusiei. O rezoluţie în această privinţă, adoptată cu 495 voturi pentru, 137 împotrivă şi 47 abţineri, stabileşte prima poziţie oficială a Parlamentului European nou-ales cu privire la războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei şi reafirmă sprijinul continuu al eurodeputaţilor pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei în cadrul frontierelor sale recunoscute la nivel internaţional.

Și Diana Șoșoacă, eurodeputat aleasă pe listele SOS, a vorbit miercuri, pentru prima dată, în Parlamentul European, în stilul care a consacrat-o, antioccidental și pro-Rusia.

Eurodeputata din România a acuzat Europa că a sărăcit România, dar și pe ucraineni, vinovați în opinia ei că au distrus căile de circulație din țara noastră. Asta după ce marți a scris o serie de mesaje pe buletinul de vot, primul fiind „Niciodată cu Ucraina”.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%