Decizia e luată: Dronele rusești care intră în spațiul aerian românesc vor fi doborâte, afirmă ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu

0
Publicat:

Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a declarat că orice dronă rusească care ar intra în spațiul aerian al României va fi doborâtă, iar țara este în permanentă legătură cu centrul de comandă NATO pentru a proteja siguranța cetățenilor.  

Ministrul Apărării a spus că România va doborâ dronele rusești / Sursa foto: Arhivă

Dronele ruseşti care vor intra în spaţiul aerian al României vor fi doborâte, aşa cum au procedat şi polonezii

Dronele ruseşti care vor intra în spaţiul aerian al României vor fi doborâte, aşa cum au procedat şi polonezii, autorităţile române fiind în permanentă legătură cu centrul de comandă NATO, a declarat ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, potrivit Agerpres. 

"Există, în fiecare săptămână, şi noi acum comunicăm la Ministerul Apărării, cazuri în care dronele sunt în nordul Dobrogei, la graniţă, foarte aproape de graniţă, iar azi-noapte avioanele din poliţia aeriană s-au ridicat pentru a veghea la siguranţa cetăţenilor. Dacă vreo dronă ar fi intrat în spaţiul aerian românesc, ar fi fost doborâtă. La fel, şi antiaeriana aflată la sol, în zonele cu concentraţie mare de populaţie de pe braţul Chilia, din nordul Dobrogei, este gata oricând să reacţioneze, dacă dronele intră în spaţiul aerian, aşa cum au făcut-o şi polonezii. Ne vom proteja ţara şi siguranţa fiecărui cetăţean", a spus Moşteanu. 

Întrebat dacă dronele ruseşti care intră în spaţiul aerian al României vor fi doborâte, Moşteanu a răspuns: "Exact. Există, după ce legea a trecut în Parlament, o ierarhizare a comenzii şi, pentru anumite cazuri, trebuie să aprob eu, ca ministru, angajarea, şi dacă este nevoie o voi face. Au mai fost cazuri, în cele două luni, în care, văzând anumite aeronave care au intrat în zona controlată românească, s-au cerut aceste aprobări, iar eu le-am dat. De fiecare dată suntem în legătură cu centrul de comandă NATO, iar toate aceste lucruri le facem împreună cu aliaţii noştri." 

Ministrul Apărării, despre ce s-a întâmplat în Polonia: „o provocare a Rusiei, o testare a reacţiei NATO, nefiind o întâmplare sau un caz accidental”

Referitor la cele întâmplate în Polonia, ministrul Apărării consideră că a fost vorba despre o provocare a Rusiei, o testare a reacţiei NATO, nefiind o întâmplare sau un caz accidental. 

"Cred că cuvântul corect este a testat reacţia NATO sau sintagma corectă este testat reacţia NATO, nu atacat Polonia. Evident că n-a fost o întâmplare, n-a fost un caz accidental. Vorbim de mai multe drone, n-a fost una singură. Una singură poate să fie defectă sau poate să fie bruiată de anumite sisteme. S-a mai întâmplat în Polonia. S-a mai întâmplat şi în România. Da. N-a fost un caz, au fost mai multe (...) A fost o provocare, o testare. Răspunsul Poloniei, răspunsul aliaţilor, este unul ferm. România este în contact permanent cu aliaţii NATO. Vorbim de invocarea articolului 4, care cere consultări între statele aliate pentru a decide împreună cum vor acţiona în continuare. Ceea ce este important după această provocare este să înţelegem că va trebui ca împreună cu aliaţii să crească suportul statelor de pe flancul estic. Aici vorbim de Polonia, vorbim însă şi de România şi e nevoie de o prezenţă militară aliată sporită, e nevoie de sporirea misiunilor de poliţie aeriană avansată. Noi avem acum pe teritoriul României cinci avioane ale Germaniei. Sunt două dintre ele în permanentă alertă", a adăugat Moşteanu. 

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă