Video Cum va aborda Guvernul Bolojan reforma din administrația publică: angajarea răspunderii sau ordonanță de urgență? Ce spune premierul

0
Publicat:

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că Executivul va stabili, până la finalul săptămânii, modul în care vor fi promovate cele două proiecte de lege privind reforma administrației publice. Șeful Guvernului a precizat, într-un interviu acordat RFI România, că sunt analizate două variante: angajarea răspunderii în Parlament sau adoptarea prin ordonanță de urgență.

Bolojan FOTO Inquam Photos

„Până la finalul acestei săptămâni vom lua o decizie cu privire la modul în care cele două proiecte de legi vor fi trecute prin Parlament. Există posibilitatea angajării răspunderii sau adoptarea prin ordonanţă de urgenţă şi vom închide acest lucru până la finalul acestei săptămâni, în aşa fel încât în cel mai scurt timp posibil să putem demara procedura de promovare a acestor legi", a spus marţi, la RFI România, Ilie Bolojan, citat de Agerpres.

„Partea de angajare a răspunderii evită, să spunem, riscul modificării ulterioare”

Premierul a subliniat că pachetul legislativ este esențial pentru pregătirea bugetului pe 2026, în condițiile în care Guvernul urmărește reducerea deficitului la 6,2 – 6,3% din PIB.

„Adoptarea prin ordonanţă de urgenţă, dacă este posibilă, face ca legislaţia să apară într-un timp foarte scurt, sigur, existând riscul modificării ulterioare în Parlament. Partea de angajare a răspunderii evită, să spunem, riscul modificării ulterioare, dar este o procedură care poate să dureze două-trei săptămâni, inclusiv o posibilă contestaţie la Curtea Constituţională - şi vedem ce se întâmplă cu legislaţia legată de pensiile magistraţilor, unde, datorită amânărilor consecutive pe care Curtea Constituţională le-a decis, riscăm, din păcate, să pierdem cele peste 200 de milioane de euro care reprezintă jalonul din PNRR. Sunt banii pe care îi avem reţinuţi pentru neîndeplinirea acestei măsuri de reformă a pensiilor magistraţilor", a explicat Bolojan.

„Vor fi susţinute două proiecte de legi distincte”

Potrivit premierului, adoptarea prin ordonanţă de urgenţă ar fi soluţia „cea mai rapidă". Șefil Executivului  a menţionat însă că nu a fost luată încă o decizie în acest sens.

„După ce se face o analiză pe această temă, vom adopta formula care face cea mai rapidă promulgare a celor două pachete de legi. (...) Vor fi susţinute două proiecte de legi distincte, în aşa fel încât să avem şi partea de reduceri de cheltuieli în administraţie, dar să avem şi pachetul de măsuri economice, care, după apariţia acestui proiect de lege, urmează să fie pus în practică printr-o serie de hotărâri de guvern care ar urma să stabilească exact regulile şi condiţiile pe care companiile trebuie să le respecte pentru a beneficia de aceste formule de sprijin", a adăugat premierul.   

Declarațiile premierului vin în contextul în care, recent, vicepremierul Tanczos Barna a admis că reformele promise în administrația centrală nu au avansat din cauza lipsei de consens în coaliție. Totodată, potrivit unor surse politice, decizia privind tăierile din administrație ar fi fost din nou amânată, pe fondul neînțelegerilor legate de pachetul de „relansare”.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare