Cum se bâlbâie liberalii pe tema penalilor din partid

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liberalii s-au angajat în noul Statut să excludă din partid aleşii cu probleme penale. Potrivit documentului, trei membri PNL ar fi trebuit eliminaţi, dar numai unul a plecat – Tudor Chiuariu. Ceilalţi doi, Thuma Hubert şi Verginel Gireadă, au rămas în PNL deşi sunt condamnaţi definitiv pentru fapte de corupţie. În ce îl priveşte pe deputatul Theodor Nicolescu, acesta e protejat de colegii săi, care nu consideră că ar trebui să demisioneze.

Deşi Tudor Chiuariu a fost exclus din partid în baza noului Statut PNL, pe care liberalii îl invocă atunci când sunt întrebaţi despre membrii PNL cu probleme penale, alţi doi aleşi aflaţi în aceeaşi situaţie rămân în continuare nesancţionaţi. Este vorba despre Thuma Hubert şi Verginel Gireadă, ambii condamndaţi definitiv la închisoare cu suspendare.

Recent, DNA a cerut aviz şi pentru reţinerea şi arestarea preventivă a liberalului Theodor Nicolescu, acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu.

Întrebată, joi, într-o conferinţă de presă, dacă Nicolescu va demisiona din partid, Alina Gorghiu a răspuns că acesta va fi suspendat. Gorghiu a fost întrebată şi dacă deputatul va părăsi comisia parlamentară.

“Domnul Nicolescu va demisiona din Comisia Juridică”, a spus Alina Gorghiu. La insistenţele jurnaliştilor, ea s-a încurcat şi a răspuns că, de fapt, el a demisionat deja. Surse politice au declarat, pentru “Adevărul”, că Alina Gorghiu ar fi anunţat demisia lui Nicolescu la presiunile jurnaliştilor, urmând să îl retragă ulterior din funcţia de vicepreşedinte al forului care ar trebui şi să dea aviz asupra cererii DNA.

La rândul lui, liderul deputaţilor PNL, Ludovic Orban, a declarat vineri că nu crede să se impună o demisie de onoare a lui Nicolescu.  Şi Orban a spus că, deocamdată, statutul nu a intrat în vigoare, deşi excluderea lui Chiuariu a fost făcută în baza aceluiaşi document.

“Nu am discutat cu colegul meu despre o demisie de onoare a acestuia din partid. Când se va afla sub incidenţa modificărilor statutului se vor lua deciziile din statut. După părerea mea, nu se impune o demisie de onoare din partid şi, dacă am fi vrut să facem aşa ceva, am fi votat modificările statutare în acest sens”, a spus Orban la Palatul Parlamentului.

Citeşte şi:

PSD a revenit la discursul anti-Justiţie. „Procurorii au instaurat un regim de teroare”. „Dacă dimineaţă cineva îţi bate cu piciorul în uşă, să te rogi să fie hoţii”

Lideri PSD de prim rang, ca Liviu Dragnea, Lia Olguţa Vasilescu, dar şi simpli delegaţi din teritoiru, au pus azi tunurile pe procurori, pe motiv că aceştia „au instaurat un regim de teroare în rândul administraţiei locale”. Robert Negoiţă a avut altă tactică: a încercat câteva glume despre oamenii legii.

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Ce afecțiune nemiloasă a ucis-o pe Roxana Moise, fostă concurentă Exatlon. Handbalistă de performanță și cu o viață activă, sportiva nu a putut fi salvată
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători