Cum încearcă Olanda să mențină România și Bulgaria în afara Schengen

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanții Executivului olandez au încercat să convingă președinția cehă a Consiliului UE să nu includă aderarea României și Bulgariei pe agenda Consiliului JAI, potrivit unor surse citate de MainNews. De asemenea, olandezii ar căuta, fără succes, aliați. 

Premierul Olandei într-o vizită de lucru în România FOTO Arhivă

Oficialii olandezi ar fi încercat să convingă președinția cehă a Consiliului UE să nu includă aderarea României și a Bulgariei pe agenda Consiliu JAI din 8-9 decembrie, așa cum este preconizat, însă președinția cehă a Consiliului UE s-ar fi opus solicitării, potrivit unor surse MainNews

Olanda caută aliați

În același timp, potrivit sursei citate, guvernul olandez ar fi căutat chiar sprijinul și altor state în demersul său.

Astfel, Guvernul Olandei s-ar fi adresat liderilor politici din Suedia și Danemarca, țări care în trecut au mai avut obiecții în privința aderării României și Bulgariei la Spațiul Schengen.

Potrivit surselor invocate, Olanda ar fi eșuat deocamdată și în acest demers. De altfel, aici s-ar afla una dintre cheile importante ale procesului de negociere. În cazul în care olandezii eșuează să găsească aliați, vor rămâne izolați și astfel este puțin probabil să își mai exprime opoziția.

Care sunt scenariile posibile privind aderarea la Schengen 

Un scenariu posibil invocat ar fi aderarea României și Bulgariei la Schengen cu o serie de condiționalități, practic pe modelul în care cele două țări au fost admise în UE, iar acest lucru ar reprezenta o ieșire onorabilă pentru Guvernul Olandei condus de Rutte.

De altfel, potrivit sursei citate, nu poate fi exclusă nici posibilitatea unei decizii de aderare parțială a celor două țări, care ar însemna, de asemenea, o soluție de compromis, care a mai fost discutată în anii anteriori.

O aderare parțială ar presupune doar intrarea în Schengen cu porturile și aeroporturile, frontierele terestre fiind lăsate pentru o dată ulterioară. 

Parlamentarii români, scrisoare către aleșii Olandei 

Grupul Parlamentului de prietenie cu Olanda a transmis o scrisoare către aleșii din Legislativul olandez privind susținerea aderării României la Schengen, cerând o dezbatere inter-parlamentară pentru a-și susține argumentele. 

Parlamentarii români au susținut că, „în condițiile în care România îndeplinește, încă din 2011, toate criteriile de aderare la Schengen - securizarea granițelor, a aeroporturilor și porturilor românești -, amânarea nejustificată a acordării dreptului de acces în Schengen prejudiciază atât cetățenii români și companiile românești, cărora le produc pierderi de timp și resurse, cât și fluiditatea circulației mărfurilor pe piața unică europeană”.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”