Culise. Cum arată lista nemulțumirilor liderilor PNL față guvernare și direcția partidului

0
Publicat:

Dincolo de mesajele mobilizatoare și stabilirea strategiei PNL pentru rândurile de alegeri din 2024, în ședința conducerii partidului au fost expuse și numeroase nemulțumiri față de modul cum se prezintă partidul și cum e gestionată relația cu PSD.

Una din marile probleme e traseismul politic FOTO Inquam Photos

Conducerea liberală a luat temperatura politică din partid, încercând să aplaneze conflicte și să calmeze orice demers care ar fi putut duce la deteriorarea relației cu PSD. Însă pe lâmgă Ciucă și Bode, cuvântul a fost luat și de alte persoane care și-au spus părerile față de direcția partidului și mersul guvernării, însă mai ales în ceea ce privește problemele, nu realizările.

De exemplu, președintele CJ Bihor și PNL Bihor, Ilie Bolojan, a criticat foarte dur modul de colaborare al echipei PNL cu PSD. A criticat incoerența privind măsurile de guvernare, faptul că nu s-au făcut aproape deloc reforme, dar și că investițiile în teritoriu sunt mult prea mici, din moment ce nu sunt date fonduri pentru acestea, susțin surse de la vârful PNL pentru „Adevărul”. Nu în ultimul rând, Bolojan a fost printre cei mai nemulțumiți de faptul că PNL nu pune piciorul în prag pe tema primarilor, în condițiile valului de plecări. Problema primarilor a mai ridicat-o și Dan Motreanu, prim-vicepreședinte al PNL.

Plecări de primari pe bandă rulantă

De altfel, în ultimele două săptămâni, PNL a rămas fără zece primari din Mehedinți, dar și fără vreo patru din Gorj, plus alții de prin Vaslui (fie aleși pe listele PNL, fie de la ALDE, partid cu care PNL e în fuziune). În schimb, Ciucă a fost împăciuitor, cum a fost și la răspunsul oficial, unde a zis că dacă tot au loc aceste treceri de la un partid la altul, care nu sunt în regulă din punct de vedere moral, măcar să aibă loc într-o perioadă bine delimitate, ca la fotbal.

Un alt nume important care a luat cuvântul a fost Vasile Blaga. Fostul copreședinte a luat iar la rost partidul pentru că a promovat oameni pe care nu-i știe nimeni în funcții publice și care nu pot fi percepuți drept lideri PNL. Și în prezent, a considerat Blaga, politica de cadre, de creștere a politicienilor, e dezastruoasă la nivel de partid.

Mai mulți lideri au cerut luarea unor poziții ferme față de PSD și o ofensivă în comunicarea lor, o temă care a rămas însă în aer, în condițiile în care Nicolae Ciucă nu vrea să gireze un comportament care să ducă la ruperea Coaliției.

Mai multe pentru tine:
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”